Am ajuns ca țară să aplaudăm un judecător că și-a făcut treaba bine ? Pe bune ? Într-un astfel de hal am ajuns ca practică ? Se fac petiții pentru decorarea Doamnei cu pantofi albaștri. Simt că fac tensiune. Nu mă înțelegeți greșit, o stimez, apreciez și aplaud pe doamna judecător cu pantofi albaștri. Și-a făcut datoria așa cum a jurat când a intrat în profesie.
Dar cum de-am ajuns ca societate să cerem să-i decorăm pe aceia care își fac meseria cu dăruire, cu respectarea principiilor ce stau la baza profesiei ?
Cum de-am ajuns să vedem atât de rar astfel de exemple ?
….
Pe de o parte aceasta este concluzia de fapt : o astfel de abordare a surprins în mod plăcut atât de multă lume pentru că realitatea instanțelor judecătorești de la noi e atât de sumbră, de tragică, de absurdă, de ruptă de dreptate, încât românul nostru este dat pe spate când observă o minimă umbră de umanitate și responsabilitate în luarea unei hotărâri.
O altă concluzie a speței e că România are mare nevoie să-și educe cetățenii în a fi responsabili, umani, maturi. În România e nevoie mai mult ca oricând ca simplul om de pe stradă să dobândească un minim de cunoștințe juridice, psihologice, morale, creștine care să-l facă un membru activ, pozitiv și responsabil în comunitatea sa. În România de azi e nevoie de consiliere psihologică, duhovnicească, morală în toate situațiile care privesc familia și mai ales soarta copiilor. Nu e normal ca doi adulți care au dat viață unui copil să nu aibă maturitatea, înțelepciunea de a-l crește ținând cont de interesul superior al copilului.
….. Cât timp nu se lucrează la fondul problemei, orice soluție s-ar da de orice doamnă cu pantofi albaștri, soarta copilului va fi să trăiască într-o continuă luptă a părinților, în care el va fi singurul care va încasa toate loviturile.
Mai multe, în textul meu aici :
Sursa foto : http://www.pixabay.com
Gloria Alexandru 