A face sau nu screening-uri de depistare a cancerului la sân

ecografia_mamarauml_97260

Faceți ecografii mamare, respectiv mamografii la vârsta potrivită.

Eu așa am aflat că nodulul pe care l-am descoperit nu e un sâmbure de cireașă sub pielea decolteului ci e un țesut malign.

Dar trebuie să o spun pe aia dreaptă, că ecografia sau mamografia e inutilă fără biopsie. Întregul diagnostic se bazează pe rezultatul biopsiilor. Iar ecografiile pot doar să îndrume, să găsească ceva atipic așa ca la mine, care dacă va fi văzut de medicul potrivit va putea ridica sau nu supiciuni. Mi s-a spus că am avut noroc. Că primul medic care a făcut prima ecografie, a ridicat suspiciunea de malignitate. Că majoritatea medicilor dau un raspuns favorabil la vederea unei formațiuni atât de atipice și atât de mici, încât nici nu ridică suspiciune de malignitate și nu trimit mai departe. So, am avut noroc. Noroc că am fost depistată la timp, că nu are un grad de creștere foarte mare, că e minim infiltrat în țesut și că la această etapă șansele de supraviețuire sunt foarte mari.

Biopsia, însă e a doua verigă în lanțul acesta de investigare, care poate să fie singura concludentă. Și care poate să fie greșită. Dar atunci când o primești nu prea mai ai timp să ceri alte opinii, ți s-a spus clar că e singura analiză care fără doar și poate îți poate da diagnosticul sigur, negru ( așa ca-n pozele alb-negru de provoacă lumea pe fb ) de CANCER. De regulă sunt 2 poziții pe care le ia medicul, evident în funcție de rezultatul histopatologic al biopsiei: Fie te programează scurt și repede, așa în 2-3 zile, la operația de înlăturare a țesutului malign, fie îți recomanda profilactic niște citostatice din acelea scumpe care te vor ajuta în scurt timp să nu te mai recunoști și să ai doar o umbră de speranță că ceea ce faci e spre binele tău, iar apoi ajungi la operația mult salvatoare.

Ți se cere încredere în medic, în laborator în oameni străini ție care nu au timp să analizeze cu tine toate aspectele pentru ca tu să-ți oferi un consimțământ asumat al operației ori a tratamentului prescris. Nici nu sunt suficienți medici buni pentru cât de multe cancere există astăzi. Pentru că noi nu înțelegem deloc ce înseamnă un stil de viață sănătos și nu prevenim nimic ci doar tratăm sau încercăm să tratăm o boală dobândită asumat zi de zi.

Potrivit unui studiu publicat in 2010 referitor la calitatea diagnosticării cancerului (“Quality in Cancer Diagnosis”, Stephen S. Raab MD,  Dana M. Grzybicki MD, PhD ), frecvenţa raportată a erorilor de diagnostic stabilit de medicii anatomopatologi specializaţi în patologia oncologică variază de la 1% la 15%. Alte studii arată că procentul se situează între 1-30%, cu o medie de 10 %, altele arată că media este de 20%.  Asta înseamnă că există un procent de 1 sau 2 femei din 10 care sunt greșit diagnosticate cu cancer.  Mult, puțin ? As spune prea mult, e prea mare rata de eroare.

Tu, pacientul stresat de diagnostic ce faci ? Mergi orb spre indicațiile medicilor care ți-au dovedit, mai ales în România, o încredere orbitoare în sistem și în actul medical, în precizia acțiunii și în acuratețea analizelor ?

Faci ce trebuie să faci în funcție de 2 posibilități : ai sau nu banii necesari spre a trăi și spre a-ți asuma un diagnostic. Dacă ești în categoria celor care bazându-se pe asigurarea națională de sănătate se tratează la spitalul de stat, ești la mila lui Dumnezeu, întrucât chiar ieri mi-a spus o clientă că nu are unde să-și trateze mătușa de 80 de ani de cancer, la stat, pentru că nu au paturi. Așa că selecția naturală a asigurărilor sociale de sănătate o va face să aleagă sistemul privat de sănătate, dacă va avea resurse financiare, sau dacă nu va avea resurse financiare, să aștepte să treacă așa cum a venit. Dacă ești în prima categorie începi să întrebi în stânga și-n dreapta care unde se tratează și trăiește și alegi să-ți repeți analizele la alte centre. Încă unul din țară, care iese aproape fidel primului laborator din țară și măcar unul din străinătate. Dacă nu știi, laboratorul unde a fost dusă proba ta de țesut are obligația păstrării acesteia 30 de ani, iar tu ca proprietar ai dreptul de a-ți duce proba spre alte laboratoare. Te sfătuiesc să o și duci . În 3 locuri. Alege-le tu. Te va costa evident. Dar, doar atunci ai putea să fii sigur că întreg diagnosticul tău e corect și știi pe ce cale să o apuci. Pentru că dacă procentul de eroare e atât de mare de 10-20%, tu te afli fie în acesta, fie în cel de 80-90% de rezultat corect. Cred că ai vrea să știi exact în care din ele ești și să nu parcurgi terapie inutilă dacă nu mai e nevoie de nimic în plus. Va fi alegerea ta, dar fă-o asumat.

Dacă erorile medicale sunt considerate a fi o treaptă necesară a progresului, oamenii sănătoși vor accepta mereu aceasta, mai puțin oamenii asupra cărora s-a greșit , precum și oamenii bolnavi care n-ar vrea să fie o treaptă a progresului medical, nici o cifră în statisticile de eroare, ci pur și simplu ar vrea să aibă încrederea de 100% că atât diagnosticarea cât și schema de tratament este perfectă pentru afecțiunea lui.

Am menționat mai sus despre tratarea profilactică cu chimioterapie. Trebuie să știți că există niște protocoale standard de tratare a cancerului la sân și probabil și a altora. În funcție de analizele fiecărei paciente medicul va recomanda radioterapia, chimioterapia sau hormonoterapia. Dar dacă anumite analize trec de un anumit procent, chimioterapia este recomandată de protocoalele standard. Chiar dacă nu se știe exact dacă acestea au o influență certă de distrugere a celulelor maligne, dar se știe sigur că va distruge sistemul imunitar al pacientului.

În România noastră, chiar dacă te tratezi la privat nu ți se spune că există o șansă, costisitoare e drept, care ți-ar spune dacă e sau nu necesaraă chimioterapia în cazul tău particular. Această șansă se numește analiza ONCOTYPE, și care în anumite situații , cum ar fi cazurile de diagnostic cu stadiu I, II sau III de cancer de sân invaziv, tipul cancerului de sân este pozitiv din punct de vedere al receptorilor de estrogen (ER+), din punct de vedere al receptorului de factor de creștere epidermic – negativ (HER2-) și nu prezintă noduli limfatici afectați sau metastază sau ale femeii aflată în etapa post-menopauză, diagnosticata cu noduli pozitivi (1-3 noduli pozitivi), ER+, HER2 – , pot face o diferență MAJORĂ. E vorba de o analiză personalizată care analizează biologia individuală a cancerului de sân, examinând activitatea a 21 de gene din țesutul recoltat în timpul operației. Rezultatul  poate furniza informații despre probabilitatea de reapariție a cancerului de sân în următorii 10 ani de la momentul diagnosticului și despre probabilitatea de a beneficia de pe urma chimioterapiei. Adică, îți spune în concret dacă te-ar ajuta sau nu chimioterapia.

Deci adevăratele uși de diagnosticare și tratament sunt oricum închise publicului larg, care va primi pachetul standard, știindu-se foarte bine în sistemul medical că e posibil să răspundă la tratament , e posibil să nu răspundă. Dar se administrează, profilactic, pentru a putea preveni situațiile în care chiar sunt necesare și utile. La fel cum se abuzează de antibiotice de către unii medici, doar doar să prevină o potențială infecție.

Și atunci rămân pacientului doar două pârghii de reușită și succes: credința și speranța, pe de o parte și banii și încrederea în medic și în sistemul medical care va trebui să-l trateze, pe de altă parte. Vă doresc să aveți parte de toate, pentru că doar atunci veți putea lupta cu boala și cu sistemul .

Și, în ciuda faptului că știu că există o mulțime de terapii alternative care au avut succes în tratarea cancerului, dovedite și probate , vă sfătuiesc să faceți ecografiile periodice, mamografiile când se impun, să faceți analizele necesare de depistare a oricărei afecțiuni, iar în măsura în care veți întâmpina un rezultat negativ, repetați-l în cel puțin 3 centre diferite, din care unul în afara țării. E un sistem în care se fac greșeli care pot să vă coste mai mult decât ignoranța de a nu vă fi investigat la timp, e un sistem în care, cel puțin la noi, nu există încă la îndemâna oricui anumite analize care ar fi într-adevăr concludente în stabilirea unui plan clar de tratament. Și în ciuda a tot ce primiți scris NEGRU pe ALB ca diagnostic, oricât de dur ar părea, nu vă pierdeți nădejdea în Dumnezeu cel care vă va ajuta să treceți și să înțelegeți ceva din fiecare experiență trăită. Și de asemenea nu ignorați terapiile alternative care le puteți lua în paralel cu recomandările medicului, pentru că dacă am cunoaște ce înseamnă să ne hrănim sănătos, am putea evita o mulțime de boli, cu predilecție cancerul și să nu uităm că  Dumnezeu a lăsat la îndemâna noastră și leacurile pentru fiecare boală a noastră.

Sursa foto : http://www.donna-medicalcenter.ro/blog/ecografia-mamara.html

Nu vreau să văd viața în alb și negru

image

Noua formă de empatizare pe facebook : provocarea alb-negru. Cum, n-ati auzit de ea ? Trebuie sa-ti schimbi o fotografie în alb și negru ca semn al susținerii bolnavilor de cancer. Ca formă de manifestare a încurajării lor. Dai like la o poza alb -negru a cuiva, care are doar textul : provocare acceptată, pentru ca mai apoi sa te consideri provocat. Iar apoi să răspunzi provocării. Zău că după ce-am văzut asta pot spune că-mi plăcea mai mult Ice Bucket Challenge, ăia de-și turnau apă în cap cu găleata. Măcar ei făceau ceva, provocați fiind. Și mă distra să văd oameni pe care îi consideram serioși că-și toarnă o găleată cu apă în cap. Cei de acum, cu pozele alb-negru aleg foarte cea mai ușoară fomă de compasiune posibilă. Să facă ceva, dar să nu se deranjeze prea mult. Nici măcar nu se pun în pielea bolnavului de cancer. Oare ăstora le-ar place să vadă lumea în alb și negru ?

Știți ce înseamnă pentru ei o decizie în alb și negru ? E o decizie între a trăi și a muri. Atât. Niciun gri, niciun pastel, nimic. Simplu. Dacă se întâmplă să ai cancer, medicii așa te încadrează, cromatic, de moarte sau de viață, alb sau negru. Îți spun fără nicio urmă de compasiune că diagnosticul tău e sumbru, că ai cancer, așa fără niciun fel de introducere psihologică, niciun pastel în exprimare. E totul clar, alb sau negru. Iar apoi îți spun cu aceeași ușurință ce urmează. Chirurgie, radioterapie, chimioterapie sau hormonoterapie. As simple as that. Când, în naivitatea ta, întrebi dacă există și alte soluții și alte tratamente care să nu-ți distrugă sistemul imunitar odată cu celulele maligne îți spun simplu, negru, că nu. Și că doar Dumnezeu poate schimba ceva, dar ei nu cred prea mult în asta și nu-ți dau speranțe că cineva s-ar putea vindeca altfel.

(…)

De ce nu căutați o poză în care arătați rău să o puneți pe facebook ? Una așa cum ar arăta un bolnav de cancer, trist, sec, fără prea multe urme de zâmbet pe față, una în care să se vadă ochii goi de lacrimi în care încă se mai găsește speranță,  în care păreți mahmuri, așa cum par bieții bolnavi care varsă după curele de chimioterapie. Ați ieși pe peretele vostru cu astfel de poze să aratați compasiunea ? Să arătați că înțelegeți cum se simt unii bolnavi ? A, nu vreți asta, vreți doar să aratați bine pe facebook și să faceți doar un click pentru cei bolnavi. Oare e suficient ? Oare ați întrebat măcar un bolnav de cancer să vedeți ce reacții îi dă solidaritatea voastră facebook-iană ? Am certitudinea că n-ați ști ce să-i spuneți unei cunoștințe care are cancer și care v-a vazut solidaritatea de perete facebook-ian, pe care poate l-ați rănit cu acțiunea voastră. Că de fapt, in the real life, nici nu ați ști cum să gestionați situația.

Sunt prin listele de prieteni virtuali și oameni cu cancer. Uite, am spus-o. Pe care nu-i ajută că virtual voi sunteți alături de ei. Ar fi indicat să fiți fizic alături de ei. Să nu aveți rețineri în a-i suna la telefon să vedeți cum sunt, în a face ceva concret pentru ei sau pentru alți mulți bolnavi de cancer. Cancerul deja creează genocid. La nivel mondial mor zilnic atât de mulți oameni de cancer, încât dacă ar fi toți comasați într-un loc s-ar considera că au fost uciși în masă de cancer. Un inamic pe care nu-l va putea prinde nimeni niciodată pentru a-l pedepsi, pentru a-l condamna. Singurii care suferă sunt bolnavii de cancer și familiile lor.

Și totuși, dacă există compasiune, de ce să n-o direcționăm spre ceva constructiv ? Dacă vreți să arătați disponibilitate în a ajuta bolnavii de cancer, vă sfătuiesc să mergeți să sprijiniți inițiativele concrete de într-ajutorare a bolnavilor de cancer. În România se construiește în sistem privat, prima clinică de recuperare oncologică din țară, Clinica Nera. Căutați-i și sprijiniți-i. Puteți redirecționa 2% sau 20 % pt firme  din impozit către ei ori puteți dona câte 10, 50,100 lei pe lună acestei clinici punând o cărămidă la formarea ei.

Căutați alte centre care oferă asistență și tratament bolnavilor de cancer și veți rămâne surprinși câte lucruri lipsesc pentru a fi ajutați concret acești bolnavi. Oferă-i bani unei femei fără posibilități financiare de a-și face examinările necesare sau măcar faceți-vă voi periodic examinările necesare pentru a preveni îngroșarea rândurilor bolnavilor de cancer.

(…)

Nu dați cu pietre ca și cum n-aș ști ce vorbesc. Trust me, I have cancer. Și lumea în alb și negru nu mă ajută deloc. Ba chiar m-a iritat atât de mult încât îmi vine să le strig în gura mare că empatia lor narcisistă nu mă ajută !!!! Dar strig prin voi, pentru că nu vreau să le spun direct că am cancer. E ca și cum le-aș vorbi în alb și negru!

Textul complet e publicat aici :

Nu vreau să văd viaţa în alb-negru

sursa foto: catchy.ro

Cărți la nuntă, alternativa la florile specifice evenimentului

735629_449554858486871_965509855_o

Cărți la nuntă.  O idee minunată pornită de o mireasă pe nume Drăgălina Bozianu acum câțiva ani și preluată de o editură din Moldova, Bestseller, pentru a împlini visul oricărui om care iubește cărțile. Acela de a avea biblioteca mult visată, cu toate cărțile de interes pentru familie.

Reprezintă o alternativă la florile specifice oricărui eveniment, care în afară de faptul că dau foarte bine în poze, nu prea mai sunt apreciate de către familie. Majoritatea rămân prin restaurante, se reîmpart și prea puține ajung să rămână a fi apreciate într-o vază în casa familiei nou formate. E o idee atât de frumoasă, încât îmi pare rău că am făcut nunta acum 10 ani și n-am nicio ocazie să beneficiez și eu de o astfel de abordare.

Cărți la nuntă în loc de flori.

Cât timp pierzi de fiecare dată când trebuie să cumperi flori pentru o nuntă, mai ales atunci când ți s-au dat peste cap programările la coafor și cosmetică, iar soțul nu știe ce flori vrei, astfel încât de multe ori ajungi chiar fără flori la nuntă, doar pentru că nu te-ai putut organiza mai bine. Nu că ai prefera să te scutești de efortul ăsta și să poți oferi o carte care va putea modela un caracter, poate chiar o familie ?

E minunat că cineva s-a gândit la o astfel de abordare și că editura cu pricina a intrat într-o astfel de provocare.

Soluția oferirii cărții e senzațională. Mai mult, strategia de marketing chiar trebuie apreciată, pentru că înțeleg că această editura, Bestseller, oferă acest serviciu tinerilor miri, care își aleg practic cărțile pe care și le-ar dori în dar, iar editura vine la eveniment cu un stoc de carte, deja selectat, dar evident și cu câteva plusuri, de care tânara familie se va putea bucura în viitor. Și ce viitor, în care bazele sunt puse pe cărți. Tematicile pot acoperi toate nevoiele oricărui cititor, de la cărți pentru creșterea copiilor, la Biblie, la romane și nuvele, la poezie, la cărți de dezvoltare personală ori chiar istorie sau ghiduri de călătorie. Pentru ca nimic să nu le dea premizele tinerilor că nu vor găsi tot ceea ca caută în interiorul familiei lor. Dacă vor dori să trăiască 100 de vieți și personaje, nu au decât să citească, nu mai e nevoie să ducă vieți duble. Ar fi o soluție la multe probleme matrimoniale. E vorba de a-i trezi spiritual pe tineri și de a le da mijloacele de care au nevoie pentru a-și contura cadrul familiei.

Eu una aș fi preferat cărți în loc de flori la nunta mea. Fără doar și poate. Dar poate nu-i târziu și poate nu-i rău să gândim produsul spre a fi oferit și altor tipuri de evenimente. Nici la botez nu m-ar deranja să primesc un stoc de carte pe segmentul de interes specific momentului. Zău că parcă am mai salva puțin viața florilor și le-am lăsat spre a fi oferite doar în momentele în care chiar sunt apreciate la adevarata lor valoare.

Într-un fel apreciezi un buchet de flori când nu ai nicio floare în casă și te face să te simți specială, într-un alt fel apreciezi zeci de buchete de flori pe care nu ai fizic unde să le păstrezi pentru a le admira. Dar un raft de cărți…parcă astea nu se ofilesc și poți să revii la ele să le citești ori de câte ori vrei, poți și doar să mergi să le admiri cum stau și așteaptă cuminți să fie luate de pe raft și citite. Și cum te ispitesc fiecare în felul ei să o ridici prima și să nu o uiți pe raft. E un început frumos pentru tânăra familie, pentru dezvoltarea ei spirituală, culturală și personală. În plus avantanjul de a achiziționa cărțile chiar din locul unde are loc evenimentul , te va scuti de timp pierdut în căutarea produsului dorit și te va scuti de a oferi o dublură cadou, lucru destul de probabil dacă lansezi o astfel de idee .

Dacă încă nu v-ați definitivat toate detaliile nunții voastre, gândiți-vă serios la acest serviciu „Cărți la nuntă”, vă spun că și în calitate de invitat mi-ar face o deosebită plăcere să pot oferi o carte într-un asemenea cadru.

Sursa foto : https://bestsellermd.wordpress.com/2014/06/18/carti-la-nunta/

Cel mai important angajat, menajera

cleaning-staff-1566325_1280

Când crezi că ți-ai organizat viața aproape perfect, află că ceva poate să-ți strice toată organizarea. Poate să-ți plece menajera. Ei și, vei zice, ce nu știi să aspiri, să ștergi praful, să calci haine, să uzi florile, să smulgi buruienile din grădină ? Că doar nu-i mare filozofie. Nu-i, clar ! Dar nu-i timp… pentru că în schema ta de organizare internă a vieții, a jobului, a timpului petrecut cu copiii nu se regăsește loc și pentru asta. În plus mai ai și alergiile astea la acarieni, ambrozie și alte polenuri , pe care le tratezi cu indiferență, dar care n-ai vrea să le agravezi prea mult.

Îți dai seama în timp, că dacă nu-i nimeni să strângă după tine prin casă, ești cam dezordonată. Și nu suporți dezordinea. Dezordinea din lucruri dă senzația de dezordine în viață, de haos. Știu că nu-ți place, e doar pur si simplu un efect al faptului că deși îți pui ceasul să sune la ora 6, te trezești ca să-l oprești și mai dormi până la 7, îți faci programul de dimineață, spui o rugăciune, apoi faci un duș rapid, trezești copii, cobori să mănânci ceva ce a pregătit soțul, apoi vii să te îmbraci și să aranjezi paturile. E inevitabil să nu rămână o haină aruncată pe undeva, ca în dressing să nu se instaleze dezordinea după cât ai întors hainele căutând ceva ce să-ți placă pentru starea ta de spirit, e inevitabil ca în bucătărie să nu rămână dezordine, iar teancul cu rufe de calcat să nu crească așa ca Făt Frumos de când a plecat menajera.

A plecat pentru că ea nu lucrează în comunicare, nu a știut să-și comunice nemulțumirile ei, a plecat pentru că nu îi convenea să facă și munca de grădinărit, care ție îți este imperios necesară hranei bio a copiilor, și pentru că și-n categoria acesta de angajați există orgolii. Orgoliul de a nu spune că anumite lucruri te depășesc și de a nu accepta să împarți munca cu cineva. Am mirosit oarecum nemulțumirile și, la fel cum procedez în orice relație interumană, am propus soluții care să ușureze munca celui mai prețios angajat. Concret, am propus să iau pe cineva pentru grădină și ea să rămână cu menajul în casă. Asta a rănit grav și iremediabil orgoliul ei care n-ar fi acceptat ca oamenii să o bârfească pe ea că nu se descurcă singura cu toată casa. Ca și cum ea ar fi plătit munca și ca și cum oamenii ar fi bârfit la adresa ei, nu la adresa mea. Situația particulară e mai puțin importantă, dar concluzia e că menajera e cel mai important angajat. Știam asta și avea aceleași beneficii ca și fetele de la secretariat. Doar că ele aveau și responsabilități și stres și agitație și nervi de suportat zilnic în relația cu clienții. În schimb, menajera avea un statut aparte, nimeni nu-i contabiliza timpul de lucru și acceptam cu prea mare ușurință lucrurile făcute de mântuială, doar pentru că cineva se străduise să le facă în timpul în care eu nu puteam să le fac. Apreciam loialitatea și aveam siguranța că cineva curăță casa în locul meu și în lipsa mea.

Pot spune acum, după o lună fără menajeră în ultimii 8 ani că viața fără menajeră e foarte, foarte grea. Ajungi să-ți dai seama că ai avea nevoie de cel puțin încă 8 ore ca să poți să faci și treaba ei și să nu te stresezi. Și ajungi să o faci seara de multe ori, pentru că la noi programul nu se termină la ora fixă și avem și muncă de teren și se întâmplă să vrei să dai o tură de shopping necesară și utilă pentru începerea anului școlar, să vrei să faci un grătar la livadă , sau pur și simplu să te plimbi cu bicicleta sau să alergi ( pentru că zic doctorii că-i chiar musai să faci sport, mai ales dc ai ceva celule maligne în corp ) sau ai chef pur și simplu să stai să te odihnești în hamacul de sub cireș.

Dai anunțuri peste anunțuri, dar cum să-ți bagi pe oricine în casă ? Îți dai seama că e cel mai greu interviu pe care trebuie să-l organizezi, sunt unele figuri pe care nici n-ai vrea să le întrebi cum le cheamă, altele par prea tinere, altele par prea în vârstă. Niciuna nu-i ca menajera pe care ai pierdut-o. Pe care o iubeau și copiii și pe care o tolerai așa cum era. Nu era perfectă, dar te obișnuiseși cu ea.

Paradoxul e că deși 99% din femeile care merg în străinătate să lucreze în menaj, în România nu se înghesuie la acest tip de muncă. Veți spune că salarizarea e diferită. Aș îndrăzni să spun că aparent da, practic nu prea. Căci majoritatea celor care merg, au unde locui acasă fără să plătească chirie, care se ridică la câteva sute de euro, iar după plata chiriei, cheltuielilor de întreținere aferente spațiului de locuit, rămân majoritatea cam cu cât sunt plătite în țară pentru același tip de serviciu. E până la urmă și o problemă de mentalitate, astfel încât pe acest sector de servicii, vor fi mereu foarte greu de găsit oamenii potriviți.

Adevărul e că atunci când cauți un angajat pentru acest post, cauți altceva decât abiltățile necesare și utile pentru o astfel de muncă. Dacă pentru o secretară e imperios necesar să știe dactilografia, nu doar googăli, pentru o menajeră nu e necesar să le știe face pe toate. Nu există om pe fața pământului care să nu poată învăța să facă menajul și să smulgă buruienile din grădină. Cauți cu totul alte abilități la ele. Cauți de fapt oameni cu caracter frumos, oameni simpli, curați la suflet care își fac treaba cu recunoștință, cu mulțumire că au un serviciu și pot duce o pâine acasă, cauți oameni care să se bucure dacă le dai din mâncarea ta pentru că pur și simplu tu vrei alt meniu azi, oameni care să știi că n-ar lua nimic ce nu le aparține și oameni care se bucură că tu le-ai întins o mână de ajutor. Genul ăsta de oameni sunt cel mai greu de găsit. Sunt strămoșii țăranilor frumoși care munceau cuminți și mulțumeau pentru fiecare zi și fiecare pâine. De fapt, iți dai seama că nici nu cauți menajeră cu experiență, cauți o femeie care să vrea să muncească și să vrea să-ți învețe cum îți place să-ți arate casa, care să se străduiască să nu bârfească și să n-o intereseze viața ta personală și ea să-și facă munca cu bună credință. De fapt eu caut o strănepoată a bunicii mele care muncea în ogradă și care avea ce mânca doar din pălmile ei. Dacă ducea vaca la păscut, avea lapte, caș și brânză, dacă muncea ogorul, avea ce pune pe masă, dacă urca în munți la cules de afine, avea bani pentru școala nepoatei, avea liniștea și bucuria fiecărei zile și era blândă și bună în orice făcea sau zicea.

Mi-e greu să cred că nu m-aș descurca și singură cu toate, doar că atunci când te obișnuiești ca alții să facă muncească pentru tine, e mai dificil să te întorci la zilele în care nu concepeai să ai un ajutor în casă. Și mă gândesc că modelul omului pe care îl caut e de mult dispărut și că nu voi găsi nici pe departe un astfel de caracter care să fie mulțumit că are o siguranță.

„Organizez petrecere de divorț”

http-www-theglobeandmail-com-life_271335-2

Am vazut zilele trecute o imagine pe facebook care inițial m-a distrat, apoi mi-a ridicat niște întrebări. Era vorba despre un anunț care suna cam așa : „Organizez petrecere de divorț”.

Trăim într-o lume în care trebuie să învățăm să ne bucurăm de orice se întâmplă să ne servească viața. Cu bune, cu rele. Trebuie să învățăm că în fiecare întâmplare există cel puțin un motiv de bucurie. Și dacă e greu să-l găsești, atunci măcar să spui : să ne bucurăm că nu a fost mai rău. Orice analiză din prisma acestui dicton te va face să te bucuri de fiecare moment care ți-a fost dat să-l duci. Pentru că primim fiecare o cruce pe măsura puterilor noastre de a o duce cu demnitate. Iar demnitatea purtării propriei cruci ascunde și o umbră de bucurie că nu e mai grea decât puterea ta.

Am obosit să mai ascult cupluri care  vor să divorțeze din motive puerile, din motive care pur si simplu văzute din exterior dau grimase de zâmbet, gen : el vrea să locuiască cu părinții lui, ea vrea la ai ei, el vrea să-și cumpere aparatament ca să nu fie nevoie să măture curtea de frunze și zăpadă, ea vrea casă pentru că vrea să-și știe copiii liniștiți în curte la joacă, el primește mâncare de la familia lui, ea nu vrea să primească nimic, el vrea să locuiască în țările calde , iar ea vrea să rămână în România unde s-a realizat profesional. Motive aparent banale, dar care sapa, scrumă viața de cuplu și niciunul nu cedează, iar din încăpățânare ajung să divorțeze îngropând toate sentimentele de iubire, cu satisfacția omului care n-a cedat. Nu contează că în cazul asta chiar nu era nevoie de orgolii.

Din păcate există și categoria celor îndreptățiți să divorțeze pentru că din varii motive și vicii căsătoria nu mai poate continua.

Și unii și alții se bucură la divorț. Cei care nu se bucură, în fapt nu vroiau să divorțeze, dar orgoliul i-a mânat spre asta. Insă bucuria trebuie împărtășită cu ceilalți. Și se întâmplă ca un număr considerabil de oameni să se bucure mai zgomotos și să facă o petrecere de divorț, motiv pentru care firmele organizatoare de evenimente au spicuit cererea și au creat un produs pentru nișa aceasta de consumatori : petrecerea de divorț.  Pentru că e vorba de ceva atipic pentru petrecerile cu care eram obișnuiți, dresscode-ul nu se impune, fiecare poate să se prezinte cum îl taie capul, nu mai trebuie să bați toate mall-urile ca să găsești outfit-ul potrivit pentru nuntă, din care musai să găsești model unicat ca să nu te trezești în aceeași rochie ca nașa sau ca soacra mică. Când e să faci o petrecere cu tema asta, chiar nu mai contează cu ce te îmbraci, dar e musai să ai la tine starea de spirit pe care o așteaptă divorțatul/divorțata, căci nu ai vrea să-i strici momentul de glorie.

Nu cred ca se impune nici darul de divorț, întrucât deja ai investit într-o comuniune ce n-a dat rezultate prea bune și te-ai trezit că ai făcut o investiție proastă în cuplul cu pricina. Ar putea fi o ocazie de întoarcere a darului de nuntă și atunci chiar ai avea un motiv serios de bucurie la petrecerea de divorț, că ai pleca acasă cu niște bani :)) . Prea puțin probabil ca cineva să facă totuși treaba asta.

Dacă tot îți surâde ideea cu petrecerea de divorț îți sugerez să alegi cu atenție invitații și să o programezi din timp, căci s-ar putea să ai invitați comuni cu fostul sau fosta și să nu poți fi onorat cu prezența unor prieteni comuni. Ori, ai putea, dacă sunteți suficient de open-minded , să faceți și petrecerea de divorț împreună cu dl sau dna de care tocmai v-ați separat civil și să nu-i puneți în situații stânjenitoare pe unii din prietenii pentru care participarea la o petrecere ar putea dăuna grav relației cu organizatorul celei de-a doua petreceri .

În orice situație v-ați afla, bucurați-vă.

Sursa foto : blastingnews.com

Articol publicat aici :

http://miriam-followme.ro/povestea-ta/organizez-petreceri-de-divorț/1743