Despre habotnicie și nu numai

orthodox-165084_1280

 

Conform definiției din Dex,  habotnicul este o persoană care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei.

Acest termen este uzitat tot mai des fără a fi însă înțeles pe deplin de către toată lumea. Și,  fără doar și poate este utilizat în sens peiorativ. Cu toate acestea, unii îl folosesc pentru că e mai trendy să fii contra,  să-i închizi gura cuiva numindu-l habotnic ori ultra ortodox și să-l trimiți la extrema socială tolerată de manifestare a crezului propriu religios. A încerca să-i înțelegi manifestările și să i le încadrezi în limitele normale permise de manifestare a credinței presupune un procedeu mult mai complex, pe care efectiv nu-l mai parcurge nimeni.

Unde e limita socială permisă de susținere a crezului religios? Care e limita pe care dacă o depășești nu mai ești un credincios normal ci un habotnic ratăcit, stigmatizat în societate pentru că ai idei și practici considerate desuete.

Dacă voi găsiți o persoană care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei, adică cu un sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva ( conform definitiei din dex a cuvântului scrupul),  adică măcar cele 10 porunci, eu îl voi felicita personal și-l voi considera un sfânt. Iar despre restul prescripțiilor religiei ortodoxe,  ce să mai zic ?!

Nu are cum un om al zilelor noastre să se încadreze în definiția asta fie cine ce-a zice. N-ai cum, domnule, astăzi să poți spune că cineva e habotnic.  Ar trebui ca pe lângă respectarea celor 10 porunci acel cineva să se oprească a săvârși păcate,  sau măcar astea considerate capitale : lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de arginți, mânia, întristarea și trândăvia, slava deșartă și trufia. Știți voi pe cineva care se încadrează aici ? Să-mi spuneți, vă rog, să dau o fugă să îl întreb care e cheia succesului.

Azi, într-o lume a consumerismului comercial, a marketingului, a canalelor culinare tv, a libertinajului sexual, într-o lume nebună după bani, a unor oameni profund irascibili și mânioși, o lume a depresiilor și a comozilor,  a oamenilor mândri, a eului absolut și a orgolioșilor absoluți, îmi spuneți ca mai există habotnici ?

Sau trântim așa cu cuvintele doar de dragul etichetelor, de dragul punerii la colț, de dragul superiorității omului ce n-a cercetat, dar nici n-a suportat ca cineva să cerceteze ?

Imi spune cineva azi că a-ți face cruce când treci pe lângă o biserică pe stradă, în secolul nostru, e clar semn de habotnicie.  Mamă, mamă și bunică, da ce școală desuetă mi-ați dat, de-ar trebui când trec pe lângă sfânta biserică să-mi fac o cruce timidă, în taină, așa mai mult în gând, să nu răscolesc vreun trecător ce nu suportă mirosul de tămâie ?

Ce înțeleg oamenii ăștia  prin credincioși, sau aici se încadrează doar cei născuți și înregistrați ortodocși la recensăminte, dar care nu cumva și vasăzică să se manifeste în vreun fel în credința lor? Asta înseamnă creștinul secolului nostru ? Ala declaratul, așa cu cetățenie de ortodox, primită ca și cea civilă ca efect al nașterii, dar care nu mai iese din limita permisă de societate de a-și manifesta credința ? Ăla de spune : eu cred în Dumnezeu, dar nu cred în biserică. Adică în biserica Lui nu crezi.

Adică a aluia de așteaptă marea revelație, ca Dumnezeu să i se descopere în spații mici sau mari lui și personal, să-l caute și să-l invite să aibă o realție cu el.  Că doar Dumnezeu îl vede că e fair play, l-a văzut că s-a înregistrat la recensământ, l-a vazut că nu vrea el să meargă la liturghie pentru că vezi tu, lui nu-i place parintele din parohie,  apoi e și foarte obosit și se fâstâcește, nu înțelege ce se întâmplă  în jur și mai sunt și multe babe băgătoare de seamă care seamănă cu soacră-sa.

Fără doar și poate că dacă pe vremea în care Hristos era între oameni și nu era iubit și înțeles, oamenii zilelor noastre nu știu cum să-l mai înțeleagă,  pentru că ei nu mai acceptă biserica Lui, pentru că nu suportă preoții care o alcătuiesc.  Dacă atunci a fost răstignit,  când era în jurul oamenilor și propovăduia, acum la 2000 de ani ce să-i mai ceri bietului om născut atotștiutor? El crede, dar nu cercetează. Ehei, măcar de-ar fi suficient. Ei judecă omul și pedepsesc  biserica, hulind-o. Măcar purtarile lor de-ar fi în armonie duhovnicească cu ceea ce pretind altora.

Am auzit de curând o replică a unuia, care spunea  că atât timp cât sunt preoți care dau exemple negative, el nu mai merge la biserică. Că atunci va merge, când toți preoții vor fi smeriți, săraci lipiți pământului, așa numai buni pe placul lumii. Eu zic să nu mai meargă nici la doctor, că sunt doctori care iau șpagă, și mai sunt și doctori acuzați de malpraxis, nici nu mai vorbim de câte boli poți lua pe cale virală din spitale, să nu mai meargă nici la școală, pentru că sunt și dasclăli care n-au ce căuta în învățământ și am putea continua exemplele cu absolut toate profesiile din lumea asta.

Și din pacate, majoritatea celor care aruncă cu pietre cu atâta ușurință, chiar dacă se declară ca fiind membri ai cultului religios, nu-și cunosc cu adevărat credința. Nu sunt curioși să o cunoască. Nu înțeleg slujbele bisericii, nu caută să afle răspunsuri la întrebările majore ale credinței lor. Nu fac nici minimul de efort să înțeleagă rolul bisericii și importanța sfintei liturghii. Se opresc la omul pe care nu-l pot înțelege și care e pus să păstorească peste o comunitate. Și se blochează acolo. Pentru ei acela reprezintă biserica mare, deși chiar ei recunosc că nu acesta este etalonul cerut. Și totuși, din comoditate, se opresc să mai caute răspunsurile de care aveau nevoie. Și se întâmplă să mai dea pe la biserică doar când dă popa Paște sau la vreun botez ori cununie, când e iar un bun prilej de-a iscodi ce  bani primește popa pentru serviciul prestat.

Când critici un subiect, se presupune că-l stăpânești suficient de bine, că îți sunt cunoscute toate tainele lui, și astfel pentru că observi că cineva se comportă în dezacord cu cerința, ai căderea morală să-ți dai cu părerea.

Cum ai putea să judeci și să analizezi postul, cât timp tu nu-i înțelegi rostul și n-ai ținut niciodată un post întreg ? Cum ai putea atunci să emiți opinii pe acest subiect, cât timp ție îți este necunoscut ?

Cum ai putea să înțelegi oamenii care se încarcă sufletește în pelerinaje, cât timp tu, n-ai încercat niciodată să iei drumul locurilor sfinte ?

Cât timp ne mai alimentăm cu judecăți și cu păreri unii asupra altora cât timp toți avem greșelile noastre și nu suntem curați niciunul ?

Cât timp mai jignim orice om vedem că-și face o cruce dreaptă și se închină să ceară binecuvântare când întâlnește un părinte, cât timp noi nu mai avem curajul să o facem ?

Ei, și dacă analizăm la rece situația celor pe care-i criticăm că nu-i înțelegem, parcă nu prea se mai încadrează în categoria habotnicilor,  că prea e strictă definiția,  și prea nu mai e nimeni azi așa, si-atunci, n-ar fi mai bine să-i respectăm pe cei care își cunosc credința, care o simt cu toată ființa lor,  pe cei care aleg să se jertfească prin post, pe cei care aleg să participe la sfintele taine, la slujbe, pe cei care merg cu credință și nădejde în pelerinaje,  să nu-i osândim  doar pentru că nouă ne e străină Biserica ?

Să ne vedem fiecare de segmentul pe care îl stăpânim, să ne gândim de 10 ori înainte de a eticheta pe cineva, iar dacă subiectul ne este străin și ne depășește, să ne abținem.

Să nu-i mai băgăm în aceeași oală pe oamenii care fac lucruri reprobabile, că zău, nu sunt purtătorii noștri de cuvânt.

Un creștin e dator să urmeze învățăturile credinței sale, însă e sortit păcatului, ispitelor, și asta e doar un atribut al umanității sale. Dumnezeu nu pentru sfinți L-a trmis pe Fiul Său în lume ci pentru păcătoși. Nu veți găsi creștini fără de pată, dar veți găsi creștini pioși, smeriți, iubitori de aproape, iubitori de a face fapte bune, și-i veți găsi în toate domeniile de activitate, pentru că fiecăruia i s-a dat un număr de talanți, pe care fiecare îi înmulțește sau îi păstrează, după caz.

Și am să o spun și-n textul asta, ori de câte ori se lovește în Biserică, se lovește în toți membrii ei, în toți aceia ce cred cu toată inima în învățăturile creștine și care sunt pregătiți să-și ierte aproapele pentru greșeli, să-l ajute să se îndrepte. Un creștin adevărat este dator să caute,  să cerceteze până găsește acel preot ce-l poate ajuta și sfătui în ale credinței, care-l poate îndruma spre un stil de viață duhovnicesc, care-l poate odihni sufletește, care e pregătit să-i asculte problemele și să-i dea dezlegare la păcatele mărturisite. Biserica este formată din membrii ei, nu este numai ziduri și lemne,  iar Hristos se jertfește în sfânta liturghie și-n biserica mică și-n cea mare, caci ambele au altarul închinat Lui.

 

Textul a fost publicat aici :
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s