Când îți iei viața în mâini

pray-1639946_1280

Se întâmplă uneori să fie nevoie să te redefinești, să te reorganizezi, să-ți stabilești o altă ordine a priorităților. După un episod care te-a scos din ritm, din planuri, aproape din viață, ai priceput că e momentul acela de care vorbește lumea când trebuie să schimbi tot. Cum ?

Am câteva luni de la operație și încă nu reușesc să schimb prea mult. Am discutat cu mulți și sfatul majorității în proporție de 99,9% e că trebuie scos stresul din ecuația vieții. Pe bune, zic ? Și ce rost mai are viața fără stres, fără puțină adrenalină cotidiană ? :))

Recomandarea nr. 1 : Mută-te în altă țară. Cu alte cuvinte, schimbă stresul românesc cu unul al altei nații, doar doar te vei încadra mai bine în peisaj. Nu se pliază pe felul meu de-a fi. Am călătorit și am văzut țările străine, le-am ales pentru servicii medicale, am văzut ce se vede cu ochiul liber. Lipsa stresului în sectoare principale de activitate. Dar e ceva acolo care nu va putea fi niciodată „acasă” pentru mine. Aș suferi de stresul cauzat de dezrădăcinare, sunt o naționalistă convinsă și n-aș avea o acomodare lină în alte părți. Dorul de casa mea, de curtea mea, de țara mea și de oamenii mei m-ar stresa într-un alt mod decât mă stresez aici pentru cotidian ca orice cetățean de bună credință al țării. Ar trebui astfel evaluat care stres e mai mare , cel de aici sau cel de acolo ? Zic pas, deci. Nu asta e soluția mea.

Recomandarea nr. 2 : Sport. De minim 3-4 ori pe săptămână, efort fizic susținut. Mersul pe jos nu se consideră efort fizic susținut, e așa doar să te antrenezi pentru ce urmează. Piesa 2 de domino cade și ajungem la timp. Trebuie să reușești să-ți faci timp pentru a face sport. Nu-i deloc o recomandare desuetă, e atât de necesar și atât de la îndemână încât nu prea ne vine să credem că am avea pârghiile unei vieți sănătoase atât de la îndemână. Ar fi prea simplu să fie atât de simplu ?

Recomandarea nr.3 : Alimentația. Mediu alcalin. No stres. No meat. No sugar. No flour. No E-uri. Noah, amu-i amu. Am râs eu mai demult de bauturile sănătoase la pahar, mai ales alea de nu-ți vine să le bei de verzi ce sunt. Treacă de la mine paharul acesta, sucurile de legume pure cu verdețuri sunt…yeach. Dacă chiar ar fi musai musai, m-aș strădui să nu vomit când le beau. Unii zic nu sucuri de fructe, alții zic nu le combina ( fructe cu legume) , eu zic bea ce crezi tu că-ți place și-ți face bine. N-o să-ți strice un suc natural de legume cu fructe combinate la fel cum nici n-o să mori de foame dacă simți că vrei să faci o cură de detoxifiere apelând la legume și fructe. Am învățat niște combinații delicioase 🙂

După doar atâtea recomandări , vrând-nevrând trebuie să-ți tragi niște concluzii, să-ți iei viața în mâini. Să ai atâta putere și forță să iei orice decizie fără a te raporta deloc la cum vor reacționa cei din jurul tău când o vei verbaliza. Să fii doar tu cu tine însăți în fața oglinzii care-ți reflectă chipul panicat și să hotărăști ce dorești să faci mai departe. Cum vrei să mergi mai departe și pe ce cale. Am înțeles un lucru, după operație se consideră că nu mai am cancer. Am doar o predispoziție mărită de a dezvolta recidive. Dar și că dacă voi lăsa gânduri ascunse în ungherele minții mele care se tem de recidivă, acelea se vor adânci cu rădăcini adânci în creierașul meu, care vor face exact ceea ce nu vrei să facă. Nimeni, niciun medic, nicio statistică medicală, niciun tratament nu-mi poate asigura nimic. Nici reușita tratamentului și nici liniștea viitorului. Atunci am ales să nu mă mai las afectată de statistici, cazuri asemănătoare și nici de pronosticuri sumbre. Am ales să mă bucur de viață așa cum e, de sănătate atât cât e, am ales să-mi împlinesc visele atât cât pot, căci cred cu tărie că pe calea asta cineva mă sprijină de sus și mă va ridica ori de câte ori va trebui. Îmi asigur un aport suficient de vitamine și minerale, am grijă să consum alimente sănătoase cărora să le știu proveniența, îmi propun să fac sport constant și să elimin cât mai mult până la total alimentele contraindicate. În rest, încă mai caut soluții de a mă putea raporta altfel la stres, de a-mi acorda mai mult timp și de a înlătura din jurul meu persoanele care mă agită gratuit și inutil. Peste toate și cel mai important m-am împăcat cu mine și cu gândul că nu eu decid ce mi se întâmplă ci doar sunt datoare de a lua decizii bune în fiecare răscruce a vieții mele. În tot acest timp, cel mai important moment pentru mine a fost cel al rugăciunii. Al materializării dorinței de mântuire în fapte și atitudini bune, al gândului și rugăciunii pentru alții mai încercați decât mine. Dumnezeu le va rândui pe toate.

Sursa foto: pixabay.com

Anunțuri

Vreau și eu o OUG . Votul obligatoriu sub sancțiune pecuniară .

tq0uobw5a6

Ce șoc de dimineață. Copilul deschide televizorul să se uite la desene animate ( că doar pentru asta îl mai folosim) și din greșeală nimerește un program de știri. Aud că a trecut OUG-ul privind modificarea Codului penal. Nu-mi vine să cred. Un om rațional n-ar fi trecut acum o astfel de propunere, în contextul în care erau oamenii în stradă și protestatu împotrivă. Te așteptai ca o mână de oameni adunați seara la un pahar de vorbe să aibă mai mult spirit rațional decât unul singur. Dar nu, se pare că lucrurile merg din ce în ce mai rău.

Vreau și eu o Ordonanță de urgență, acum, e urgent și lucrurile o demonstrează. Aceea ca exercitarea dreptului la vot să fie obligatorie, sub aplicarea unei sancțiuni pecuniare/ contravenționale de măcar 500 lei. Adică dacă nu vrei să alegi pentru tine și pentru țară să plătești măcar jumate din salariul minim pe economie. Nici nu-mi pun problema că vor fi persoane care nu vor putea plăti sumele de bani, căci de regulă persoanele cu venituri mici sau fără venituri votează oricum. Și să inventăm odată votul electronic.

Regret ce s-a întâmplat azi noapte, ce au decis pentru noi reprezentanții noștri aleși prin vot democratic. DAR nu pot să nu spun că o meritam. O țară indiferentă la deciziile politice primește indiferență. O țară puturoasă, leneșă, care nu iese la vot nu mai contează. Asta o demonstrează cei care spun clar și răspicat că minoritatea asta revoltată din stradă nu reprezintă nimic față de scorul zdrobitor de la alegerile parlamentare câștigate de PSD. E aproape aceeași situație când un număr nesemnificativ de 3 milioane de oameni au cerut modificarea Constituției pentru a evita modificarea Codului civil prin OUG așa cum se întâmpă azi cu cel penal. Când ajungem să depindem de legiferare prin ordonanțe de urgență, depindem de gloata politică ce reprezintă sau nu un număr restrâns de persoane care mai au un interes să se prezinte azi la vot.

Interesul prezentării la vot trebuie să existe pentru întreaga populație, mai ales dacă dorim să avem un rezultat care într-adevăr să reprezinte opțiunea politică reală a momentului. Dacă toți tinerii și oamenii care au mai rămas cerebrali și verticali în țara asta ar fi ieșit la vot, azi noapte nu s-ar fi putut întâmpla ce s-a întâmplat. Sau s-ar fi întâmplat din cauza altei majorități. Pentru că, trebuie să o recunoaștem există situații penibil de penale în toată clasa politică, nu sunt unii mai cu moț ca alții ci doar unii mai cu tupeu ca alții. Iar acum e al naibii de frustrant că au avut tupeul să facă cum și-au pus în gând. Ne reprezintă ? Nu. Au fost aleși democratic? Din pacate, da.

Ieșim în stradă, dar ce cerem? Cui ? Care ne-ar putea reprezenta ? Realizăm că de fapt lipsa la vot a însemnat lipsa posibilității de a alege ceva din clasa politică românească, indiferent de culoarea ei ? Majoritatea oamenilor care nu s-au prezentat au declarat că nu aveau din cine să aleagă. Sunt toți la fel. Sunt ai noștri. Noi i-am creat așa. Noi le-am dat puterea pe care azi noapte și-au exercitat-o. Avem conducătorii pe care îi merităm, pentru că n-am fost în stare ca națiune să învățăm nimic din regimul dictatorial trecut. N-am avut tăria de a restabili ordinea încălcată în comunism,  n-am avut coloana vertebrală de a sprijini victimele comunismului, ba chiar am dat legi și ordonanțe în care martirii din închisorile comuniste, persecutați pentru crezul lor religios și ideologic să nu mai poată fi pomeniți. Pentru că deranja verticalitatea lor. Deranja faptul că oamenii au murit pentru Hristos în lagărele din închisorile comuniste. Câte cerneală a curs după revoluție despre crimele din perioada comunistă în care toată intelectualitatea a fost întemnițată, toți preoții jertfiți și torturați ? Ce am învățat din experiența istoriei dure ? Martirii cereau să nu fie răzbunați. Dar n-au cerut niciodată să devenim călăi ai memoriei lor, să fim continuatori ai aceluiași oprobiu public la care i-au condamnat comuniștii.

Noi, ca neam ce-am făcut ? Am ales la fel. Să spijinim aceleași linii politice, să promovăm aceleași categorii de oameni care ne vând țara și ne schimbă drepturile. Culoarea azi nu mai contează, nici doctrina politică. Durerea este că acest lucru s-ar fi întâmplat în orice majoritate politică. Pătura politică actuală e formată din aceleași persoane care migrează dintr-un partid într-altul în funcție de scaunul vizat, numele se schimbă, dar interesele se păstrează .

Ce-am mai putea spera? Într-o naivitate disperată credeam la un moment dat că doar monarhia ar mai putea salva România. Măcar n-am mai alege președintele an de an, care să se vândă intereselor internaționale, am ști că o familie va trăi bine în România, de azi în veac, că i se cuvine totul și am opta pentru etichetă în relațiile internaționale. Acum îmi dau seama că nici asta nu e soluția ideală. Soluția ideală nu mai există astăzi. Dar trebuie să fim obligați odată să votăm. Așa vom ști exact care e nivelul și care e substanța noastră ca neam. Abia atunci vom cunoaște exact ce-am devenit. Și atunci vom decide să emigrăm sau să stăm să ne luăm țara înapoi. Iar nepăsătorii care nu vor dori să voteze, vor ajuta măcar bugetul țării, care și așa nu ajunge pentru mai nimic din lucrurile cu adevărat importante.

Sursa foto : cotidianul.ro