Anul acesta am simțit cum se încearcă scoaterea lui Hristos din noi

la-biserica

  …

            Am stat mult să reflectez dacă pot spune cuiva ce-a înseamnat Crăciunul pentru mine. Dacă pot spune că simt cum Hristos S-a Născut din nou în sufletul meu, altfel decât în anii în care L-am ignorat după aceea. Când deși S-a născut pentru mine și pentru fiecare, am uitat să-L hrănesc, am uitat să-L spăl, am uitat să-L leagăn și-am uitat să-I mulțumesc pentru că deși eu nu L-am îngrijit, El S-a îngrijit de mine. Anul acesta a fost altfel. A fost o luptă în sufletul și-n toată ființa mea cum n-am gândit vreodată că voi duce. Și nu atât de mult datorită încercării bolii prin care am trecut, căci bag seamă că am trecut cu bine. Pentru că în acest an, mai mult ca niciodată am simțit cum se încearcă scoaterea lui Hristos din noi. Și din sufletul meu n-o să permit. Am văzut cum corectitudinea politică a ajuns să afecteze și sânul cel mai cald al creștinătății. Am trăit și smulgerea asta din Biserică tocmai ca să ne trezim spiritual cum nu credeam vreodată.

 Știm cu toții, care știm și pe care ne-a interesat subiectul, că anul acesta prin iunie a avut loc o întalnire la Creta care se dorea a fi un mare și sfânt sinod al întregii lumi ortodoxe. Ultimul sinod ortodox avusese loc intre anii 783-787. Nu vreau să intru aici în discuția privind temele acestui sinod, cum au fost ele pregătite și cine au fost participanții, care aveau sau nu aveau ce căuta acolo. Vreau doar să spun că în ciuda faptului că nu a existat qvorum pentru a se putea lua hotărâri sinodale ortodoxe în toată plinătatea lor, lipsind 4 Biserici din 14, existând episcopi care au votat împotriva hotărărilor luate și contrar faptului că trebuia să existe o unicitate decizională, aceasta nu a existat, în concluzie nici sinodul nu se poate spune că a avut loc, deși mai marii noștri susțin încă acest lucru. A avut loc într-adevăr întâlnirea programată a schimba dogmele și a înlătura din dogmele Bisericii acele lucruri care nu mai sunt astăzi politic corecte. Doar că nu-i mai putem spune sinod, pentru că n-a funcționat după regulile sinodale anterioare, ba chiar a anulat unele din acestea. Pentru că, vorba lui Savatie Baștovoi, diavolul este politic corect. S-a ajuns ca jumătatea de an de după acest pseudosinod să se creeze o tensiune de nedrescris la nivelul membrilor bisericii , să se pună presiuni pe clericii și pe mirenii care îndrăzneau să pună întrebări, să gândească altfel decât autoritatea supremă preafericită în stat, ba chiar să fie sancționați.

Nu am suportat niciodată luptele mizere care s-au dus contra Bisericii pentru simplul fapt că mereu am considerat că nu există pădure fără uscături, iar păcatele și faptele reprobabile ale anumitor preoți, deși sunt condamnabile nu reprezintă cu nimic Biserica în sensul ei și pentru că cred cu tărie că Dumnezeu îngăduie oricărui om multe căderi tocmai pentru a-l sprijini să se ridice pe calea dreaptă și că orice păcătos care se îndreaptă și se căiește va primi iertarea la fel ca unul care a avut o viață întreagă numai purtări bune. În plus judecata semenilor nu-i la noi și nici nu trebuie să fie. În ciuda faptului că am ales să văd mereu doar ce e bine în Biserică și n-am lăsat să mă smintească exemplele negative de la niciun nivel, acum ajung să strig în sufletul meu și în curând în gura mare că nu se poate ca însăși aceasta să fie împotriva Adevărului, ca și la acest nivel să existe cenzură. Și nu orice fel de cenzură, ci una împotriva tuturor acelora care vor să-și păstreze credința și rânduiala nealterate, a celor care vor să respecte cele 7 Sinoadele Ecumenice de până acum și învățăturile Sfinților Părinți, tradiția apostolică a Bisericii noastre. Unul din păcatele capitale este mândria, iar unii ierarhi ai noștri, nu vor să accepte că s-au pripit, că au făcut rău Bisericii pe care o reprezintă, sau unii chiar cunosc prea bine acest lucru și au făcut totul premeditat. Și totuși Biserica se cutremură, și nu în zidurile înalte și frumos poleite ci în zidurile umane ale ei. Pentru că dacă se crede că Biserica e formată doar din ziduri nu s-a înțeles sensul ei deplin și anume acela că este formată din credincioșii care o formează, iar reprezentanții acestora trebuie să-i reprezinte la fel ca orice alți reprezentanți în orice altă comunitate, altfel, neținând cont de aceste aspecte de reprezentare și de închegare socială ajungem să credem că pe unii mai mari, mai fericiți sau prea sfințiți îi interesează doar instituția bisericii materiale și deloc zidul uman, duhovnicesc care acum e rupt și sângerează. Când nu se apleacă la a reveni la calea dreaptă, când nu îi mai interesează vocea poporului pe care-l păstoresc, când nu vor decât să cenzureze și să închidă gura celor ce caută răspunsuri care să-i conducă spre mântuire. Asta nu-i o abordare sănătoasă, nici creștinească, nici în duhul adevărului. Noi însă încercăm să facem ascultare de părintele Cleopa care zicea : răbdare, răbdare, răbdare și când se termină, iar răbdare.

 …

Într-o astfel de societate e ușor să anesteziezi speranțele tinerilor și oamenilor care mai cred în dreptate, în adevăr, în competitivitate reală și în integritate, în competență, în bine. Dacă demonstrezi timp de un sfert de veac că nu există speranță de redresare națională, că nicio formațiune politică nu mai poate genera subiecți credibili, verticali și integri care să facă totul pentru țară și semeni se ajunge la situația de azi, când nu poți să-i mai trezești pe tineri din anestezie să meargă la vot. Iar rezultatele se văd și oarecum și le asumă, pentru că nu mai cred că ceva se va mai schimba în bine. Am ajuns să ne complacem în situații pe care le disprețuim, să ne agităm doar virtual, să ne arătăm dezamăgirea doar în cercul nostru strâmt și să nu mai generăm nicio reacție de apărare. E ca și cum am fi fost vaccinați cu corupție, cu lașitate, cu promiscuitate și cu nepăsare de-am ajuns acum imuni la virusul care a contagiat toată țara dar pe care îl aveam deja administrat în stare latentă.

De câte grade și pe ce scară ar trebui să fie cutremul nostru interior ca să ne schimbăm viața, fiecare dintre noi, pentru a putea fi un exemplu pentru semenii noștri astfel încât orice culoare politică ar câștiga alegerile și ar guverna țara să avem certitudinea că o vor face în sprijinul cetățeanului ? Când vom înțelege că așa zișii reprezentanți ai noștri, mai mult sau mai puțin având mandatul nostru direct, așa slab calitativ cum sunt, provin din rândurile noastre și noi îi trimitem acolo pentru că asta e realitatea societății noastre. Noi ca societate asta suntem. Asta e calitatea noastră, a masei. Că nu ne regăsim în ea, nu poate fi decât o speranță că încă ne mai putem schimba. Dar nu societatea va schimba individul, ci individul va schimba societatea. Deci schimbarea trebuie să înceapă cu noi. Cancerul social trebuie curățat, scos și vindecat locul. De ce-am mai avea nevoie ca să începem să fim buni cu noi, cu ceilalți, să clădim doar pozitiv lucrurile și să trăim în adevărata lumină a Binelui ?

Textul meu complet îl găsiți aici :

http://www.catchy.ro/anul-acesta-am-simtit-cum-se-incearca-scoaterea-lui-hristos-din-noi/105050

Sursa foto : http://www.catchy.ro