Pe vremea copilăriei mele într-un oraș mic de provincie, eram chemați la biserică prin toacă. Noi, tinerii… În joia mare tinerii din oraș urcau treptele bisericii din deal pentru a bate toaca. Se organiza concurs de bătut toaca. Nu exista fecior în urbe să nu fi bătut toaca la biserica din deal. Noi, fetele, doar asistam spectacolului, fără a ne da seama atunci că sunetul ei puternic, sacadat va rămâne impregnat în conștiința noastră creștină ce avea să ni se descopere mult, mult mai târziu.
Pe vremea aia nu exista copil să nu meargă la biserică în Săptămâna Mare. Nu pentru că am fi simțit și înțeles prea mult din slujbă, dar mergeam pentru ritualul bătutului de toacă, pentru că acolo ne întâlneam toți prietenii, colegii, cunoscuții. La slujbă stăteam doar când se înconjura biserica, în rest eram la toacă.
Iar sunetul ei, chemarea ei a rămas în amintirea mea, în sufletul meu, în conștiința mea și cu cât o resimt mai vie, cu atât ea se stinge mai tare.
Azi nu mai sunt copii să bată toaca. Azi nu se mai înghesuie să stea la rând să-i învețe meșteșugul. Azi, dacă o mai bat câțiva din când în când pare să-i supere zgomotul ei, să nu-l priceapă, să nu-l accepte.
Obiceiurile încep să se stingă la oraș și trebuie să fugi în vârf de munte în sate risipite să cauți să trăiești bucuria învăluită cu tristețe și nădejdea ce ți-o transmite toaca. Sunetul ei profund. Ăla pe care acum îl decriptezi…e ca și cum ai fi memorat un text în copilărie și abia acum îi înțelegi semnificația. Acum, după ani și ani înțelegi rostul și semnificația tradițiilor. Dar nu-i târziu și nu-i întâmplător. E ca o sămânță pusă la încolțit care abia acum rodește. Și n-a încolțit până acum pentru că nu i-ai dat ocazia, ai lăsat terenul arid, în care era imposibil să se lege ceva.
Și cândva, cumva, deloc întâmplător se face click. Pentru că ai vrut să înțelegi mai mult, să cauți adevărul și să reacționezi conștient la chemarea bisercii. Să înțelegi de ce glasul de toacă te răscolește.
Săptămâna patimilor începi s-o înțelegi altfel după ce-ai parcurs drumul crucii din Iersusalim, după ce ai văzut sângele Mântuitorului impregnat în pietrele ce stau mărturie, atât la Pretoriu cât și la locul biciuirii, gata să strige lumii : chiar nu pricepeți ??!! Pietrele au fost spălate de evrei cu cele mai bune soluții de curățare dar niciuna n-a putut înlătura culoarea sângerie a petelor din piatră, deși restul de piatră s-a curățat perfect. Piatra din Sfântul Mormânt deși se schimbă la un anumit interval de timp, pe marmură apar din nou urmele de sânge ale Mântuitorului. Acum când asculți toaca, parcă vezi biciuirile Mântuitorului și cuiele ce i-au străpuns mâinile și n-are cum să nu te răscolească altfel Paștele.
Orice creștin e dator să-și cunoască credința, la fel ca orice alt om ce aparține altui cult religios. Nu se poate să parcurgi, adult fiind, totul mecanic, ca în vremea copilăriei. Are rolul său și parcurgerea mecanică a anumitor practici, dar la maturitate se cuvine să depui eforturi să înțelegi despre ce e vorba de fapt, care e datoria ta și față de Cine o ai. Să crezi că prin simpla prezență din an în Paști tu ți-ai făcut datoria față de biserică, ai semnat condica și ești liber să te întorci la alte tale cotidiene treburi, înseamnă superficialitate și uneori chiar fățărnicie.
Nu mai suntem copiii care mergem doar să ascultăm toaca, acum suntem adulții care îi înțelegem plânsul, suntem adulții care ne conștientizăm condiția și rolul în biserică și societate. Sau ar trebui măcar s-o facem.
E un timp potrivit pentru toate, sunt sigură de asta.
Și-aștept să-mi crească feciorul să-l pot învăța să bată toaca, să țină minte cât a trăi că e chemarea sfântă la rugăciune. Pentru ca pe când va deveni adult să tresară la glasul toacei din Săptămâna Mare și să caute să-i înțeleagă sensul și plânsurile.
Și-mi pare rău că n-am învățat când am fost mică să împestresc ouăle roșii cum se face pe la noi, să pot s-o învăț pe cea mare meșteșugul ăsta. Dar sper ca ea să aibă mai multă îndemânare decât mine și să învețe meșteșugul de la alții, pentru că măcar acesta n-a dispărut nici măcar din oraș.
Iar când auziți toaca de la Biserică, să nu credeți niciun moment că se bate fără rost, căci va trezi în fiecare la momentul potrivit, exact răspunsul ce suntem datori să-l dăm.
Sărbători binecuvântate vă doresc!
Text publicat aici:
Sursa foto : http://www.catchy.ro
Gloria Alexandru 