Ca-n cer

angel-1538938_1280

Întâlnirea canceroșilor anonimi, iulie 2016. O cameră frumos colorată, cu canapele confortabile și flori exotice, așa ca cele din sala de așteptare de la clinica de imagistică la care tot merg de ceva vreme să mă biopsiez și să mă îngândurez.

– Bună. Sunt Gloria și am cancer la sân.

-Buunnăăă Gloria.

-Am 33 de ani, o familie frumoasă cu doi copii, job-ul perfect, prea puțini prieteni adevărați și prea puțin timp.

….

Numele meu real nu e Gloria Alexandru, cred că e lesne de înțeles. Când m-a apucat cheful să-mi scriu gândurile și opiniile pe diverse subiecte am făcut-o pentru că vroiam să fie ca o descărcare și vroiam să văd dacă oamenii apreciează ce scriu din prisma textului, fără a mă cunoaște în vreun fel. Dacă aș fi început să fac asta cu identitatea mea reală aș fi riscat ca parte semnificativă din prietenii  mei reali plus cunostințele ce au statutul de prieteni virtuali să aprecieze lingușitor modul în care aleg să-mi prezint punctul de vedere. Pentru că unul din efectele principale ale comunicării virtuale și a socializării virtuale e că în cercul  strâmt de prieteni virtuali se așteaptă „like-ul” și se acordă de asemenea, doar de dragul de a-l da, de a se vedea că s-a apreciat orice nouă postare, chiar dacă e buna sau mai puțin bună. Realitatea like-urilor este că se dau așa de obraz în cercul de cunoscuți, și mă refer aici strict la opinii exprimate pe facebook sau alte rețele. La poze dă toată lumea like instinctiv. Unii chiar folosesc facebook-ul doar pentru a mai vedea ce fac cei din jurul lor, așa că nici nu mai trebuie să sune să vadă ce mai fac, află totul direct de pe facebook. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc.

…..

Statistic vorbind, se spune că una din 4 persoane dezvoltă la un moment dat cancer. Ei, eu sunt una din patru. Nu sunt one in a milion, sunt doar una din patru.

….Nu întreb de ce mi se întâmplă mie asta. Știu că e un test pe care trebuie să-l trec cu bine. Sfinții părinți cereau în rugăciune boala, pentru a fi prilej de lacrimi , smerenie și îndreptare.Niciodată n-o să se îndrepte omul în prea mult bine, în patimi, ci doar prin suferință. Iar suferința ne e dată ca șansă de a de vindeca de patimi aici și de a nu pătimi pentru ele dincolo. Vin ca o binecuvântare și ca un semnal că trebuie să ne schimbăm modul de a trăi, de a gândi și de a fi. Și să credem în schimbarea asta cu toată ființa noastră.

…..Acum văd neputința celor din jurul meu, acum văd disperarea în ochii celor dragi, acum văd cât suntem de firavi. Îmi privesc copiii și mulțumesc Cerului că am descoperit la timp, că șansele de vindecare prezise de medici sunt mari, dar nu pot să nu mă întreb, fie și doar cu jumătate de gând…cum ar crește copiii mei dacă s-ar întâmpla să mor curând ? Cum ar trece peste lipsa mea, cum s-ar alina cu gândul că nu-i voi mai putea ține nicicând în brațe, aici în lumea asta ? Ar fi oare nevoie să-i pregătesc și pentru asta pentru situația în care chiar s-ar putea termina așa ?

Trebuie să învățăm să trăim ca-n cer ca să putem trăi bine pe pământ. Trebuie ca măcar acum să ne-adunăm toate forțele, toate gândurile pozitive, alea de alcalinizează prin interior, și să ne facem ordine în viața. O curățenie generală târzie, dar necesară, o analiză intrinsecă, fără menajamente. O rugăciune mai sinceră, mai conștientă și constantă. Azi începe postul Adormirii Maicii Domnului, să-l pornim cum trebuie, dezbrăcându-ne de patimi și alungând gândurile rele . Să cerem ajutorul și să credem că-l vom primi. Măcar cât un sâmbure de muștar.

Text complet publicat aici:

http://www.catchy.ro/ca-n-cer/98058

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s