Rugă

Mai urci ? Și unde-ți ajunge azi gândul?

Spre ce înalturi cugetu-ți ridici ?

 

Doar nu uita că vremea-i doar de rugă

Și gândul doar cu suflet îl ridici.

 

E-un fel de-a cere doar în tot Lumina

E-un fel de-a ști cum poți  a te ruga.

 

Pe buze-ți cade gândul și inima

Și ceri nu-o rază, ci chiar Lumina Sa.

 

N-aș cere lucruri, nici chiar sănătate.

Dar vreau să-nvăț a ști cum să Te rog

 

Să-mi dai din Cer atâta bunătate

Cât să-nțeleg cum pot să mă transform.

Icoana de la bâlci

Duminică am fost la Târg la Negreni. Îmi plac târgurile care se păstrează de zeci de ani ca tradiție organizate la țară. Au ceva arhaic în ele. Nu mai regăsești ce se vindea pe vremuri acolo, însă mie îmi place să ajung într-un astfel de bâlci din două motive : să găsesc lucruri manufacturate, de uz caznic în gospodărie, făcute din lemn, nuiele, pânză și să mă uit la vechiturile aduse de comercianții care spicuiesc pasiunile oamenilor. Acolo caut cărți vechi, obiecte de decor, ustensile și-mi place să admir ( că nu poate fi vorba de cumpărat) piesele de mobilier din lemn masiv, păstrate aproape intacte după 100 de ani. Am avut ocazia să le arăt copiilor cum arăta un leagăn de lemn de pe vremea bunicii, că nici eu nu le-am prins funcționale. Le-am arătat ceasul cu cuc după care tânjesc, căci avea bunica unul în casă și nimeni nu-i mai știe urma. Am găsit o unealtă foarte frumos lucrată în lemn, cioplită cu motive traditionale cu care se sparg alunele, făcută din lemn, fără niciun fel de alt material, pe care nu m-am îndurat să o cumpăr…cerea un preț prea mare și nu i-a plăcut invitația la negociere.

Nu știu dacă ați fost la vreun astfel de târg, unde pe mese improvizate stau aruncate zeci de acareturi, trocometricuri și bazaconii găsite prin podurile caselor ori prin pivnițe, fiecare cu un bogat pachet de amintiri. Pe o astfel de masă mi-a atras atenția o icoană, pe care am luat-o în mână să o studiez. Comerciantul vine la mine și-mi spune că e icoana Sfântului Apostol Pavel. Îi spun „Știu”. Iar el îmi spune că dacă mă închin Sfântului, pot să o  iau de gratis. În mintea mea erau intersectate cel puțin 3 gânduri care se loveau unele de altele pentru a da comanda creierului să acționeze. Primul gând de când am luat icoana în mână era să o analizez să văd dacă e ortodoxă. Părea. Apoi al doilea gând ca răspuns la oferta făcută a fost că sigur comerciantul are chef să facă mișto de mine și vrea să mă încerce să vadă dacă sunt în stare să mă închin Sfântului în plin bâlci de vechituri. Apoi ca răspuns la acest gând m-a străfulgerat pasajul de evanghelie și anume : dacă voi vă veți rușina de Mine în fața oamenilor și Eu mă voi rușina de voi în Împărăția Cerurilor.

Am plecat cu icoana Sfântului Apostol Pavel acasă și abia seara mi-am dat seama de ce s-a întâmplat, abia atunci creierul a făcut conexiunea minunii pe care am trăit-o. Azi începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Iar ieri Sfântul Apostol Pavel a vrut să vină în casa mea. Dumnezeu lucrează prin oameni și nicio rugăciune nu rămâne neauzită. Cum știa Sfântul că-i așteptam postul și câtă nevoie aveam să primesc un semn. Cum știa el că sufletul meu are mereu și mereu nevoie de întărire și ce frumos lucrează Sfinții între ei și răspund la cereri adresate în altă parte. Cum triați voi acolo Sus cererile, gândurile și rugăciunile noastre și cum mergeți cu ele în fața lui Dumnezeu pentru a  ne susține cauza ? Ieri mă rugam Sfântului Luca al Crimeii, doctorul fără de arginți, care are o grijă deosebită de mine și pe care l-am numit doctorul nostru de familie. El știe suferința și încercările mele de anul trecut, dar n-a vrut să îl cinstesc mai mult decât pe Apostoli și mi-a ieși în cale un om, a cărui figură nici măcar nu mi-a rămas întipărită în minte care în prag de postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel îmi dăruiește o icoană a Sf Apostol Pavel. Ce semn mai vreau să văd ? Cum să nu vă spun bucuria mea pentru ca începutul de post să ne găsească încrezători, plini de putere de a duce mai departe orice ne-a fi rânduit să ducem. Nu mai cer de-o vreme ceva anume, cer doar să mă las în voia lui Dumnezeu care să-mi arate de fiecare dată calea. Și s-o pricep, să-mi deschidă ochii sufletului și-ai minții să fac voia Lui, cea mântuitoare.

Nu vreau să vă țin teoria postului, dar vreau să căutați răspunsuri la întrebările pe care le aveți, vreau să transmit că avem obligația de a ne cerceta credința, de a înțelege ortodoxia, de a căuta și căuta până când găsim răspunsurile necesare mântuirii. Rânduielile postului vă vor fi date de duhovnic, eu vreau să vă doresc doar ca binecuvantarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel să se reverse asupra voastră și să vă fie sprijin în fața lui Dumnezeu. Post ușor și binecuvântat !

Text publicat întâi aici :

http://www.catchy.ro/semnul-pe-care-il-asteptam/112471

http://www.catchy.ro/semnul-pe-care-il-asteptam/112471

Aleg să cred

Ce-ar fi dacă nici eu nu aș crede,

Cum s-ar derula viața mea?

Pentru a cui rugăciune aș merge

Încet, tot urcând spre Golgota mea ?

 

Sunt mulți cei ce nu vor să-mi lase

Nici asta să fac – să aleg.

Dar cum ar putea sta deoparte

Privind rușinați spre infern ?

 

Am totuși prin vene un sânge

Ce curge încet-încet spre păcat

Dar am și un suflet ce plânge

Mereu și mereu rușinat.

 

Mai pot ridica azi privirea

Mai pot să mai spun tot ce cred.

Mai pot să iau astăzi decizii

De-a crede mai mult în Cel Drept.

 

Mai este o șansă în mine

De-a fi tot ce-n plâns am cerut.

Ridică, azi, Doamne din mine

Chiar gândul ce-n suflet s-a scurs.

Cireșele de mai

 

În piață e plin de cireșe de mai. Cireșele de mai sunt cele mai bune nu pentru că sunt cele mai gustoase, ci pentru că te duc cu gândul la copilărie când primeai un buchețel de vreo 10 cireșe legate cu sforicică din banii pe care-i strângea bunicul în piață din vânzarea greblelor. Erau atât de bune și atât de scumpe pentru cât își permiteau pe vremuri oamenii încât nici nu puteai visa la mai mult. Era suficient să primești un buchețel de 10 cireșe, ca să-ți treacă gustul de iarnă, de compoturi, să știi că a venit primăvara. Iar primăvara, în mai bunicul venea la târg să vândă ce-a lucrat iarna : greble și furci de lemn. Umbla în cârje, una mare sub braț și un baston în cealaltă mână, fiindcă avea laba piciorului întoarsă din naștere. Era frumos, cu ochi mari albaștri de cer senin și-și ducea traiul, pe lângă pensia de contabil de cooperativă, prin meșteșugul lemnului. N-aș putea ști cum reușea pe vremea de demult, fără mașină, fără car, să strângă lemnul necesar și să-l prelucreze manual pentru a face greble de lemn și furci pentru fân și să-și  aducă marfa când era ziua de târg la oraș. Când ieșeam de la grădiniță/școală mergeam la el în piață știind că din banii de greble îmi va lua cireșe. Doamne, ce bucurie … și ce gust aveau. Gustul muncii bunicului care a muncit o iarnă întreagă pentru asta. Eram privilegiate să primim darul muncii lui, iar el și buna aveau satisfacția smerită a omului simplu care aduce o bucurie nepoților. Nici noi nu îndrăzneam să cerem mai mult, dar nici el nu arunca cu banii câștigați cu greu, doar să ne vadă sătule de cireșe. Comparând cu bunicii de azi, care ar arunca toți banii doar doar să-l vadă pe nepot fericit, sătul și îndestulat cu tot ce n-au avut antecesorii lui, cred totuși că greu se vor putea impregna amintirile sacrificiului și cumpătării în generația nouă de copii.

Care își au rolul lor în evoluția fiecărui om.

Ce-mi mai plăcea să mă joc la mihei, căci așa se numea masa din lemn solid pe care erau aplicate dispozitivele tot de lemn care strângeau lemnul, îl fixau pentru a fi șmirgheluit, astfel încât coada greblei să fie fină, numa bună de întors în fân, sau să mă joc în fulgii de lemn proaspăt așchiați și în rumeguș fin. Acum am miheiul în pod. Mă tot gândesc cum aș putea să-l readuc la viață, să-i pun în valoare amintirea bunicului și a muncii lui, a caracterului și a determinării lui de a munci chiar invalid fiind. Bunicii mei erau oameni simpli de la țară, muncitori și răbdători, smeriți, care își acceptau condiția fără frustrări. Bunicii nu-i plăcea să stea pe uliță la bârfe cu vecinele și nici nu-i plăcea să se viziteze cu ele dacă nu avea treabă , dar așteptau mereu să-i viziteze mama sau noi sau să o audă măcar în fiecare zi. Nu cereau mult, dar ofereau exact cât era nevoie pentru o bună creștere și-o veșnică amintire.

Cireșele de mai apar pentru a nu-i uita în veci pe străbuni și pentru a retrăi frânturi de clipe dulci din copilărie. Iar greblele și furcile de lemn care umplu târgurile vechi trudite de țărani frumoși sunt dovada că oamenii simpli muncesc cu drag de câmp, de dealuri, de fân uscat, de viață.

Text publicat întâi aici :

http://www.catchy.ro/ciresele-de-mai/111456

Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat !

Să credeți în El  și să vă bucurați de cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru noi : viața veșnică.

E greu pentru unii să accepte că există viață după moarte, că ceea ce trăim aici e doar o pregătire pentru lumea de dincolo și că alegem, conștient sau nu, după trăirea noastră să avem o viață veșnică în Lumină sau în întuneric.

Din ce în ce mai mulți oameni afirmă azi că nu există iad, că nu există plată pentru păcatele noastre, că Dumnezeul nostru nu ne-ar pedepsi. Avem atâtea texte biblice care ne arată bunătatea lui Dumnezeu pentru neamul omenesc și atâte exemple cum oamenii mereu s-au îndepărtat de conduita cerută de Dumnezeu. Au existat niște timpuri când oamenii primeau răspusuri la marile întrebări adresate Dumnezeirii mai ușor, mai rapid, mai direct. Noi nu mai suntem în stare, în epoca tehnologiei absolute să ne întoarcem la singura comunicare imperios necesară. Aceea de a comunica direct cu Dumnezeu și a-i înțelege semnele. Noi nu mai reușim să prindem frecvența, pentru că nu mai acceptăm decât ce vrem și ce ne convine din Sfânta Tradiție, din textele biblice și din învățăturile Sfinților Părinți. Lumea asta politic corectă e atât de sucită, că nu mai recunoaște grâul de neghină, albul de negru, lumina de întuneric. Au impresia că toate le va suporta Dumnezeu și toată vor rămâne fără plată. Dumnezeu știe cum va veni răsplata și când. Iar Judecata e dată Fiului, nu nouă. Aveți puterea de a cere luminarea minții, puterea de acceptare a Adevărului, așa cum e El, nu cum ni l-am dori noi, aveți maturitatea de a înțelege că peste toate există Dumnezeu care ne așteaptă zilnic să ne întoarcem acasă. Și cereți să puteți găsi conexiunea pierdută, să puteți vorbi cu Dumnezeu și să-i înțelegeți răspunsurile, căci însuși Hristos a spus „Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină.

Pentru cei care nu cred că există viață după moarte, vă recomand să citiți experiențele atâtor oameni care au văzut iadul sau raiul, care au experimentat trăiri aparte din mila lui Dumnezeu și cu îngăduința Lui ca din experiența acelor oameni să înțelegem ceva. Doar să avem ochi să vedem și urechi să auzim. În adâncul nostru știm cum ar trebui să fim, dar lumea ne atrage să fim ca ea. În toate timpurile a fost așa. Însuși Hristos a spus ucenicilor lor „ Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte…Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi..” . Căci să nu uităm că lumea nu l-a acceptat ușor pe Hristos, răstignirea Lui e exemplul unei judecăți lumești, făcută să satisfacă doar dorința mulțimii de sânge, de asuprire. Dar în chiar această lume a ales Hristos să se întrupeze și să se jertfească pentru a salva lumea de păcat pentru ca ei să creadă în ce a propovăduit El.  Ferice de cei care au crezut și n-au văzut, și de voi cei ce credeți în El.

Învierea Lui să fie trăită ca o înviere proprie, o scoatere din asuprirea păcatului, o eliberare din temnița răului. Dumnezeu să vă dea, în numele Fiului Său Iisus Hristos, puterea de a trăi și simți mesajul acestei Învieri, de a înțelege crucea și de a o duce așa cum o primiți, de a iubi mai mult și mai mult,  de a ierta și de a lepăda păcatul, arătând că ați înțeles lecția Fiului lui Dumnezeu pentru întreg neamul omenesc.

Mulțumim Ție, Doamne, că putem trăi o nouă Înviere, că în fiecare an, în orice colț de lume un suflet sau mai multe primesc mesajul Învierii și-l propovăduiesc lumii întregi, pentru ca toți să creadă în viața veșnică și să încerce să-și trăiască viața ghidați de acest deziderat de a ajunge în locul de unde vine Lumina Veșnică.

Păstrați Lumina Sfântă a acestui praznic binecuvântat în casele și-n sufletele voastre, pentru ca nicicând să nu mai pătrundă întunericul în ele. Fiți voi lumină, caci toți ați fost aleși să urmați lui Hristos!