Neliniște

sea-859517_1280

Neliniște de mare,

de vis și de uitare.

 

Neliniște de viață,

de lume și de ceață.

 

Neliniște de oameni,

de gânduri și de ceasuri.

 

Neliniște de timp,

de ore și de loc.

 

Neliniște de soare,

de foc și de-ntâmplare.

 

Neliniște de suflet,

de dureri și de plânset.

 

Publicată aici : http://webcultura.ro/neliniste/

Be yourself a model, don`t chase one !

Viaţa unei femei ia atât de multe întorsături, trece prin atât de multe etape de transformare, în toate însă căutându-se pe sine şi explorându-şi potenţialul nativ. Totul se desfăşoară, fără să ne dăm seamă, cu o ciclicitate clară. Când stai şi priveşti din exterior etapele metamorfozării femeii realizezi ce uşor i-ar fi dacă ar lua lucrurile natural de la început, ştiind exact unde va ajunge.

Tânara adolescentă, înzestrată de Dumnezeu cu naturala frumuseţe nu se place când se priveşte în oglindă. Şi-a găsit ea un model de urmat, iar modelele la vârsta asta, ştim cu toţii că nu sunt cele mai bine selecţionate, şi vrea cu tot dinadinsul să fie altfel.

Nu-i place în pielea ei. E prea pură, prea îi stă bine în orice, prea naturală, prea simplă, prea trădează ce-i în sufletul ei inocent. Are neapărat nevoie de o mască ce să-i confere un alt statut. Să pară măcar mai matură, să i se spună că sigur are peste 18 ani, să-şi poarte părul în tendinţele de hairstyle, cu culori excentrice, cu coafuri îndrăzneţe…iar coafura rezistă !  Ştie că femeile sunt dependente de la o vârstă de salonul de cosmetică şi vrea şi ea să fie parte a clubului exclusivist, unde femeile suferă micile proceduri pentru a arăta mai bine. Hotărăşte să-şi penseze sprâncenele, deşi îi arată minunat, nici prea stufoase, nici prea deschise la culoare, sunt o încadrare perfectă a ochilor, dar a văzut ea o doamnă la salon care se pensa, apoi îşi vopsea sprâncenele şi arăta ca o păpuşă Barbie. Asta vrea şi ea. Să fie ca doamna ce vine la salon.

Îşi face economii din banii de buzunar şi alege să-i investească în ea. Banii ce-i primeşte de ziua ei sunt depuşi la banca dorinţelor, pentru a investi în aspectul ei fizic. Se machiază în exces chiar şi când merge la şcoală şi râde în hohote împreună cu fetele din gaşca ei de  profa de română sau de mate care n-a înţeles să-şi sacrifice măcar 15 minute dimineaţa pentru a se gletui ca ea pe faţă. Nu înţelege cum pot să iasă din casă nemachiate, ea nu îşi poate imagina cum ar ieşi nemachiată, deîntinsă la păr, neojată iar când e chiar mulţumită de mâna de pictor cu care a fost înzestrată işi face un selfie şi-l pune pe cel puţin 3 reţele de socializare. E deja o divă. Pentru că ea ştie că dacă te simţi aşa, chiar esti. Ştie că puterea autosugestiei e foarte importanta şi eşti până la urmă ceea ce arăţi să fii. E tânără, îşi permite orice…

woman-1149911_1280

Tânăra studentă, domnişoară, femeie în etapa atotştiutoare. A avut succes când şi-a ales un model în adolescenţă. A ajuns să se facă remarcată. Acum e însă conştientă că nu aspectul e totul. De asta a vrut să arate tuturor că este o femeie inteligentă, că va putea să devină o femeie de afaceri, o femeie de succes şi pentru asta a ales o facultate grea. A intrat uşor pentru că acum doar cine nu se înscrie nu intră la facultate. A făcut şi ea la fel. Şi-a depus 5 dosare la 5 facultăţi. Va rămâne la care va intra la fără taxă. Deşi nu taxa e neapărat problema, părinţii vor să o vadă absolventă de studii superioare oricum. Însă s-a prins şi ea că dacă este la buget, va părea mai inteligentă, va părea că e mai mult decât un ambalaj frumos întreţinut. Şi ştie că poate învăţa, pentru că reţinea uşor lecţiile şi în liceu. Cele care îi plăceau. Fusese chiar apreciată pentru că  atunci când vroia, demonstra că poate învăţa.

Totul ţine de ambiţie. Asta îi lipsea în liceu. Nu-i folosea la nimic să fie prima în clasă, deşi majoritatea răspunsurilor le ştia de când s-au predat. Când îşi făcea timp să şi înveţe, realiza că deşi în timpul orelor statea pe facebook şi număra like-uri, avea atenţie distributivă. Reţinuse din timpul explicaţiilor totul şi-i era clar. Dar nu vroia să înveţe continuu. Se simţea importantă când spunea că nu s-a putut pregăti pentru că fusese la o aniversare sau în weekend cu părinţii în străinătate. I se părea că toţi o invidiază pentru viaţa ei.

Acum însă totul se schimbase. Venise într-un oraş mare, era singură, avea un apartament închiriat, fusese la cursul festiv şi acolo a avut un flash. Decanul, în discursul său, făcea referire la perioada studiilor pentru profilul ales. Sunt 4 ani de studii care se pot finaliza în 4, 5 sau 8 ani calendaristici, funcţie de disponibilitatea studentului la studiu individual. N-a înţeles de ce n-a făcut precizarea şi că se pot finaliza în 3 ani, sau chiar mai puţin pentru studenţii eminenţi. I-a fost însă suficient. Şi-a propus să demonstreze tuturor că ambalajul ăsta frumos pe care îl întreţine cu atâta cheltuială dorind să pară o divă, are ceva mai important pe dedesupt.

Avea profesori universitari la cursurile cărora stătea de data asta şi îşi împărţea atenţia distributivă nu în a asculta profesorul şi a număra like-uri pe facebook , ci în a asculta profesorul, a lua notiţe complete şi a analiza capacitatea extraordinară a profesorului de a reţine atât de multă informaţie şi parcursul extraordinar profesional pe care îl avea. Şi primul semestru asta a făcut cu predilecţie. A analizat toţi profesorii şi si-a căutat modele.

S-a hotărât greu, pentru că avea de ales între 2 profesoare. Una extrem de bine pregătită profesional, mereu atentă, pedantă, aranjată şi cealaltă sclipitoare din punctul de vedere al pregătirii profesionale, dar o tipă naturală ca apa plată de izvor, de gaşcă, ce nu dădea 2 bani pe costume şi farduri, deşi arăta foarte bine şi care venea la facultate cu motorul. Părea totuşi prea rebelă pentru ea. A ales-o drept model pe cea care părea să fie femeia de afaceri perfectă. Ţinută impecabilă, mereu aranjată, căreia niciun fir de păr rebel nu-i ieşea din coafura aparent simplă.  Avea un job la universitate doar pentru că vroia să impărtăşească studenţilor experienţa ei, să-i înveţe să utilizeze informaţiile teoretice în practică şi să-şi dorească să devină ei înşişi antreprenori de succes.

Studenta devine după multă muncă, după multe nopţi nedormite afectate studiului, devine femeia de afaceri pe care o admira. S-a construit zilnic, zi de zi. A realizat că adevarata valoare, frumuseţe e în noi. A realizat că doar o femeie inteligentă poate fi o femeie frumoasă. Şi că toate suntem înzestrate cu inteligenţă. Doar că uneori ne alegem prost modelele.  Că unele aleg să n-o folosească decât în scopuri malefice, uşoare. I-a prins bine călirea asta târzie. Acum pare mai sigură pe ea. Aparent, e ceea ce şi-a dorit. Dar a ajuns în junglă. Luptă zilnic pentru statutul ei, pentru clientela ei, oboseşte să se trezească în fiecare dimineaţă să-şi întreţină aspectul fizic aşa cum a obişnuit lumea. Mereu aranjată, ca scoasă din cutie, machiată şi în outfit-ul imperios necesar.

marketing-942996_1280

Trec anii şi nu mai are nici umbre de nesiguranţă. Nici profesională, nici socială. Are 30 şi ceva de ani.  Acum alege cu grijă ce îmbracă, ce textile pune în contactul direct cu pielea, ce mănâncă. Nu se mai expune în fum. Nici nu mai ştie când a fumat ultima ţigară. Probabil în primul an de liber profesionist. Atunci când  se lupta ca peştele pe uscat. Ţigara îi dădea impresia de relaxare. Acum se relaxează cultivând flori pe balcon. Acum caută shake-uri naturale, merge să facă piaţa şi caută să cumpere de la ţărani produse cât mai bio. Îşi face timp pentru ea. Atât cât poate. Nu-şi mai petrece timpul liber în salonul de cosmetică. Stă liniştită şi citeşte cărţi de dezvoltare personală . Realizează unde şi când a pierdut controlul vieţii sale. Se plimbă. Nu mai merge la sală. Aleargă în aer liber. Stă în natură.

Iar când are un copil devine o adevărată leoaică. Copilul ăsta e cadoul luptei sale sociale. E meritul său. E fructul iubirii lor ca soţi. E şi datoria ei faţă de societate. De a da societăţii un membru nou. Căruia îi va transmite tot ce a învăţat. Mai ales ce a învăţat din experienţa personală. Acum alege cu plăcere ţinute lejere. Iese în blugi şi tricouri cu personaje de desene animate, nemachiată, cu părul în vânt şi arată cum se simte. Se simte perfect în naturaleţea pe care acum şi-o acceptă. Acum încearcă să-şi recroiască sprâncenele pensate prea puternic. Să fie cât mai naturală. Să fie cum era la vârsta adolescenţei. Cu imaginea de dinainte de transformarea în divă, dar cu gândurile şi experienţa de acum. Când pleacă la serviciu, în outfit-ul specific alege machiaj în culori naturale, care îţi lasă impresia că nimic artificial nu e pe faţa ei. Dar acum radiază. E împlinită. E mamă, soţie,  e un profesionist desăvârşit şi-şi permite să fie EA în faţa lumii.

Timpul trece, ridurile apar, nu-i mai cere nimeni să dovedească nimic. Are 50 de ani. E transparentă ca sticla. Activitatea ei se cunoaşte, rezultatele educaţiei se văd pe copiii ei, şi-a păstrat ţinuta office dar a renunţat să-şi mai încarce faţa cu farduri. Îi accentuează mai mult ridurile de expresie. Îşi aranjează părul frumos dar simplu şi-şi mai dă cel mult cu ruj şi dermatograf. Sprâncenele i-au crescut suficient acum. Începe masajul facial. Îi face bine. Îi dă o luminozitate tenului. E încă apreciată şi admirată. E încă un model pentru alte femei. Şi încă mai umblă în blugi şi tricouri cu personaje de desene animate. Face cumpărături împreună cu fiica ei şi încearcă să o înveţe să se iubească aşa cum e, să-şi accepte chipul şi trupul, să se împace cu sine, cu particularităţile ei, să-şi pună în valoare naturaleţea. Să se bucure de fiecare etapă din viaţa ei şi s-o exploateze pozitiv la maxim, să lase viciile deoparte pentru că îi vor lăsa amprente urâte în trup şi suflet.

La 60 de ani e fericită. Fiica ei are doi copii frumoşi care o iubesc. Cărora le poate acum acorda toată atenţia şi disponibilitatea ei. Mai mult decât le-a acordat propriilor copii, căci atunci era mereu ocupată şi stresată să le ofere luna de pe cer. Acum poate doar să se joace cu ei. Grija şi responsabilitatea asigurării celor necesare e a părinţilor . Ea trebuie doar să-i iubească şi să se joace cu ei. E atât de bine. N-o deranjează nici măcar când cel mic îî spune „baba” în loc de buni. E mulţumită de ce lăsă în urma ei.

La 70 de ani +  simte nevoia să fie apreciată. Se simte bătrână şi-i este greu să accepte că nu mai foloseşte societăţii, ci doar familiei. Ar vrea ca toţi să înveţe ceva din experienţa ei. Şi merge iar la salonul de cosmetică pentru a-şi schimba look-ul astfel încât mesajul ei să fie văzut şi din avion. Să se facă iar auzită. Să ştie că oamenii o apreciază şi îi admiră tonusul pe care cu atât de multă greutate încearcă să-l menţină. Oboseşte doar încercând să caute machiajul potrivit. Încă se plimbă mult pentru a transmite cât de importantă e mişcarea. Deşi ar da orice să meargă cu maşina şi până la colţul străzii după pâine. Îşi reia legăturile din lumea bună şi ajunge să fie iar în centrul atenţiei chiar şi-n mediul său profesional, din postura de lider şi formator de opinie doar pentru a transmite un mesaj .

hat-1001373_1280

Împăcaţi-vă cu voi aşa cum sunteţi. Faceţi-vă zilnic o analiză a acţiunilor şi faptelor voastre. Eliminaţi din acestea pe viitor orice are impact negativ asupra voastră ori asupra semenilor. Faceţi zilnic măcar o faptă bună şi creşteţi progresiv faptele bune. Vă veţi încărca sufletul cu satisfacţia, cu bucuria de a fi făcut pe cineva fericit. Nu-i judecaţi pe alţii. Dar judecaţi-vă pe voi !

Apreciaţi fiecare moment şi etapă a dezvoltării voastre. Fiica mea la vârsta de 5-6 ani îşi dorea doar să devină adult. Eu îmi doream doar să fiu copil ca ea, fără griji şi fără responsabilităţi, cu mult timp liber de joacă.

Trebuie să putem transmite generaţiilor viitoare să nu piardă 50 de ani din viaţă căutând modele pe care să le urmeze. Adevăratul model e în sufletul fiecăruia. În conştiinţa sa. Învăţaţi-i pe copii de mici să se accepte aşa cum sunt, ajutaţi-i să-şi descopere talantul ce li s-a dat pentru a-l putea înmulţi. Bucuraţi-vă împreună cu ei de fiecare etapă a dezvoltării lor.

Citiţi mult şi veţi ajunge să puteţi filtra informaţia primită. Veţi putea astfel să fi trăit în locuri în care nici nu aţi visat, să fi fost cine nici nu v-ar fi trecut prin cap să fiţi, veţi putea astfel cunoaşte caractere diferite ale spiritului uman şi veţi reuşi să apreciaţi altfel societatea în care trăiţi. Veţi dobândi sentimentul că puteţi schimba fiecare mediul vostru proxim. Că doar pe baza aportului vostru, lumea va progresa. Veţi ajunge să fiţi mulţumiţi cu voi înşivă, pentru că veţi fi căpătat experienţă, fără măcar să fi trecut prin aceste experienţe decât cu gândul.

Nu mai căutaţi modele care nu sunt pe sufletul şi caracterul vostru.  Fiţi voi înşivă modele. Deschideţi calea modelului de om din sufletul vostru să aibă puterea de a se exprima. Să strălucească în lume prin acţiuni pozitive, prin cunoaştere şi bună cuviinţă. Şi învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi…din fiecare eşec, din fiecare încercare, din fiecare experienţă, din fiecare reacţie pe care o aveţi în contact cu lumea.

Sursa foto : https://pixabay.com

Articol publicat aici > http://webcultura.ro/fiti-voi-insiva-modele/

Reguli de casă nouă

Cum se întâmplă ca lucrurile să degenereze în cuplu şi uneori într-un asemenea hal încât să nu recunoşti persoana cu care ţi-ai legat destinul  ? Ce aţi greşit fiecare pe parcurs de nu reuşiţi să mai convieţuiţi şi să vorbiţi civilizat ?

Nu cred în varianta transformării peste noapte a unuia din soţi într-un asemenea mod încât dacă ai fi cunoscut adevarata lui faţă nu te-ai fi căsătorit. Admit totuşi că pot exista cazuri extreme, unde probabil intenţiile soţilor nu au fost sincere, şi cel puţin unul din ei a intrat în căsătorie cu gânduri ascunse şi cu o agendă. Da, în acele cazuri, soarta căsătoriei pare predestinată.

Vreau să analizez doar acele cupluri care s-au căsătorit din dragoste. Care s-au iubit mult şi au ales liberi şi singuri să formeze o familie. Care se vedeau făcând casă unul cu altul. Şi nu mă refer aici la construcţie. Când începe să se strice filmul şi de ce ?

Când încetează cei doi tineri să mai privească în aceeaşi direcţie ? Când descoperă că nu se pot iubi fără margini cum îşi promiteau, şi când descoperă ca dragostea are margini? ( vezi şi Marginea iubirii e mândria şi neputinţa de a ierta  https://gloriaalexandru.wordpress.com/2016/02/11/marginea-iubirii-e-mandria-si-neputinta-de-a-ierta/  )

Motivele ce duc la situaţii dramatice sau de imposibilitate de continuare a relaţiilor de familie sunt diverse tocmai pentru că au anumite carenţe comportamentale însuşite din mediul social ori  familial din care provin.

Un cuplu căsătorit din dragoste care respectă regulile de convieţuire firească , care înţeleg şi- şi însuşesc un etalon moral în viaţă, şi evident în căsătorie, nu au cum să dea greş. Veţi spune că la cât de diversificată e paleta socială la noi, prea puţini au un cod de conduită morală în familie. Acest cod, zic eu, ar trebui implementat în setul de norme morale pe care le transmite familia, iar dacă aceasta în sine nu e capabilă, setul de valori ar trebui transmis în şcoală, la acele ore de educaţie civică, educaţie pentru societate.

De ce ne mirăm că avem atâţia oameni care nu se ştiu comporta în societate, care nu înţeleg noţiunile de civilizaţie, care nu înţeleg că pentru o bună convieţuire e nevoie de un set de reguli pe care toţi să le respecte. Doar societatea e formată din familii. Celula de bază a societăţii este familia. Dacă ea este prost înţeleasă de unii şi nu cunosc că există un cod al bunelor maniere, de bun simţ,  dacă acolo apar primele probleme, acolo oamenii nu mai au respect unii faţă de alţii, cum să aşteptăm ca societatea să fie diferită? E totuşi formată din aceşti indivizi care nu se pot integra într-o familie formată din două persoane.

mayor-917149_1280

La oficierea căsătoriei civile, ofiţerul de stare civilă menţionează acest set minim de norme de conduită, dar cine la mai bagă în seamă ? Majoritatea cred că e doar o poezie pe care omul a fost musai să o înveţe pentru voi.  Acestea sunt :

  •  La baza căsătoriei se află acordul dat de bună voie al soţilor;

Adică, consimţământul la căsătorie este liber exprimat, neviciat de nicun viciu de consimţământ, nimeni nu a fost constrâns, forţat, înşelat, n-a fost în eroare la data exprimării consimţământului.

Deci,să ne înţelegem, nimeni nu a fost în necunoştinţă de cauză, nu se punea problema să nu se fi cunoscut părţile, să nu ştie fiecare ce hram poartă. Dacă de exemplu, unul din ei era violent înainte de căsătorie, pe logica situaţiei, va fi violent şi după căsătorie şi nu trebuia să-l iei dacă n-ai reuşit să-l schimbi. Sau dacă unuia îi fugeau ochii şi nu numai după alte persoane înainte de căsătorie, trebuia cel puţin să prezumi că o va face şi după. Evident vorbim de prezumţii relative, care se pot răsturna când se face dovada contrariului. Iar dacă de obicei trebuia să-l susţii când plecaţi dintr-un bar ca să nu cadă din cauza băuturii, puţin probabil că se va opri după căsătorie.

  • În relaţiile dintre soţ şi soţie, precum şi în exercitarea drepturilor faţă de copii, soţul şi soţia au drepturi egale;

Adică nu există şef de trib, ci persoane cu drepturi egale în relaţiile dintre cei doi precum şi cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti. Doi oameni care comunică şi stabilesc de comun acord care e cea mai bună cale de urmat. Adică analizează, se consultă, discută în contradictoriu, iar decizii după ce sunt calmi, nu nervoşi sau agitaţi. Nu urlă, nu ţipă, nu trântesc, nu sparg farfurii sau telefoane,  nu face fiecare  cum îl taie capul, că asta putea să o facă doar în afara căsătoriei.

  • Drepturile părinteşti se exercită exclusiv în interesul copiilor;

Adică, să ne înţelegem , copilul, dacă tot a apărut în cadrul unei familii de părinţi iresponsabili, nu are nicio vină. El nu e minge de ping pong, nici monedă de schimb, nici obiect de şantaj, nici sacul vostru de box. Şi nu e nici psihologul sau duhovnicul vostru să vă audă cum vă certaţi şi cum vă comportaţi ca doi oameni din exemplele cu „aşa NU”. Interesul superior al copilului trebuie să primeze , iar asta nu se rezumă doar la replica : ” pe banii mei creşte”.

Interesul superior al copilului e să trăiască într-o familie cu mamă şi tată, care maturi fiind, ştiu să vorbească civilizat, să se respecte şi să se iubească, pentru a-i putea oferi lui ce este necesar din punctul de vedere al hranei, sănătăţii, educaţiei sale.

  • Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi înţelegere reciprocă, iar membrii ei trebuie să se susţină moral şi material;

Se presupune că există între voi o relaţie de prietenie şi că vă înţelegeţi unul pe altul, că vă auziţi unul pe altul când vorbiţi, că vă ascultaţi dolenaţele şi că împreună vă ajutaţi la greu. Mai ales la greu. Susţinerea morală se bazează tocmai pe umărul pe care unul poate să plângă, sau pe abilitatea soţilor de a  asculta  încărcătura negativă a unuia care are nevoie să se descarce,  înseamnă încurajare şi îndrumare, înseamnă grijă permanentă şi susţinere.

Iar susţinerea materială înseamnă că nu facem contabilitate primară în căsătorie, să stăm cu ochii ca pe butelie care ce ban a adus şi ce-a făcut cu el, să stăm se decontăm cheltuielile unul celuilalt. Nu înseamnă nici putere mai mare pentru acela dintre ei care câştigă mai mult, nu înseamnă că sunteţi angajaţii unul altuia. Înseamnă că resursele materiale de susţinere ale căsătoriei sunt comune şi se drămuiesc în comun, cu respectarea principiilor de mai sus, chiar dacă doar unul din soţi aduce venituri financiare.

  • Soţul şi soţia decid împreună în toate chestiunile care privesc căsătoria;

Asta pentru că soţul şi soţia formează o familie nouă. O celulă nouă a societăţii. Care ar fi bine să fie o celulă sănătoasă, nu malignă pentru societatea în care trăim. Altfel spus, doar soţii decid ce fac şi cum fac în căsătorie. El şi ea, stau la poveşti, analizează, contraargumentează, prevăd finalitatea deciziilor lor şi decid în consecinţă. Deci nu soacra mare sau mică, nu socrul mare sau mic, nu naşa sau naşul, nu colega de birou, nu vecina, nu prietenii de pe facebook, nu nimeni în afară de cei doi. Când fiecare ia decizia cu grupul său de interes social, virtual sau real, decizia nu mai e comună şi nu se respectă principiul de bază.

Trebuie să aveţi suficientă maturitate pentru a vă descurca singuri şi a decide singuri pentru familia voastră mică. Chiar dacă se întâmplă să locuiţi cu socrii unuia sau altuia. Deciziile voastre se comunică spre informare celorlalţi, dar nu se iau de către alţii în afară de voi. Puteţi să vă consultaţi cu ei doar în măsura în care credeţi că puteţi rămâne obiectivi, neinfluenţabili. Nu se pune problema să nu respectaţi opinia celor mai în vârstă ca voi, însă una e discuţia, alta e decizia.

Ca şi concluzii, un set minim de reguli pentru casă bună, în locul listei de TO DO :

1.În relaţiile dintre soţi nu au ce să caute jignirile, violenţele, ameninţările.

Nici măcar în glumă nu vă jigniţi. Din păcate au văzut atâţia oameni care cred că apelativele de ” proastă, bou, fufă, idiot, ţăran, vacă ” şi alte asemenea sunt ceva normal şi deşi pare şocant, sunt la ordinea zilei în rândul unora. Unii le consideră chiar forme de alint.Pe bune? Adică există oameni care simt o formă de afecţiune când sunt strigaţi aşa ? Spookie!

Nu apelaţi la violenţa fizică sau verbală, nici la ameninţări. Pare o glumă, dar să ştiţi că astfel de fapte sunt considerate infracţiuni de Codul Penal român şi se sancţionează ca atare. Iar o dată ce ai tolerat violenţe mici, poţi să te aştepţi la ceva mai grav. Dacă ai primit o palmă, e posibil să ajungi şi la spital cu ficaţii rupţi de la picioarele cu care cineva juca pe tine. Ai înţeles? Ai conştientizat ?

Nu vă înjuraţi partenerul. Dacă-l trimiteţi la dracu, s-ar putea să nu i-l mai puteţi scoate din gheare 🙂

2. În momentul în care cele de la punctul 1 apar, căutaţi ajutorul persoanelor care pot gestiona astfel de situaţii. Opriţi-vă puţin şi priviţi-vă din exterior. Asta vă doriţi ? Asta e idealul vostru de căsătorie ? Căutaţi soluţii şi sprijin în voi, în părinţi, în duhovnic, în naşi , în mediatori. În situaţiile grave, apelaţi la organele abilitate.

3. Nu toleraţi consumul excesiv de alcool, pentru că pe lângă faptul că dăunează grav sănătăţii, dăunează şi familiei şi societăţii. N-aţi vrea ca fiul sau fiica voastră să fie nevoită să vă culeagă de prin şanţuri sau de prin baruri cand are nevoie de voi. Iar despre droguri nici să nu aveţi curiozitatea să le testaţi. Toate aceste substanţe care vă afectează discernământul şi starea fizică lasă urme adânci în pierderea neuronilor ( poate şi aşa puţini ) şi dau dependenţă, distrugând orice formă de umanitate. Cât despre posibilitatea ca însăşi femeia să ajungă în astfel de stări, really, maturizaţi-vă. Nimic nu e mai dizgraţios decât să vezi o femeie beată, cu atât una care a devenit mamă. Căutaţi să remediaţi problemele atunci când apar, nu când deja au distrus totul în jurul lor. Pentru că nu din prima ajunge omul la nivelul cel mai jos al speţei sale, omul ajunge aşa progresiv. Fiind lăsat sau forţat de împrejurări. Nimic nu trebuie să vă facă să ajungeţi acolo.

4. Luptaţi unul pentru altul. Nu vă lăsaţi influenţaţi de nimeni şi nimic.

5. Dacă aparţineţi unui cult religios, citiţi şi învătaţi ce spune credinţa voastră. Nu certificatul de botez vă va mântui, nu  apartenenţa, ci conştientizarea, asumarea credinţei şi a doctrinelor ei prin exemplul propriu, prin comportarea în acord cu aceasta . Apoi participaţi activ la viaţa bisericii faţă de care aparţineţi pentru că toate au la bază norma morală de convieţuire. Şi dacă aveţi puterea , rugaţi-vă unul pentru celălalt, cu sinceritate şi cu nădejdea că vă este ascultată ruga.

Iar dacă nu credeţi în nimic, respectaţi-va în toate, iertaţi-vă când greşiţi, împăcaţi-vă şi tot n-aveţi cum ajunge rău.

6. Iubiţi-vă fără condiţionări .

Dacă fiecare ar cunoaşte acest set de reguli, înainte să spună DA la starea civilă şi şi-ar asuma îndeplinirea lor, nu am avea atâtea cupluri care divorţează din orgoliu rănit 🙂

Sursa imagine : https://pixabay.com

Acest articol a fost publicat aici > http://webcultura.ro/reguli-de-casa-noua/

Marginea iubirii e mândria şi neputinţa de a ierta

Cum ajung oamenii la divorţ ?

O primă condiţie pentru a ajunge la divorţ e ca oamenii să fi consimţit la căsătorie.

wedding-rings-1103003_1280

Acolo unii ajung uşor, alţii greu, dar majoritatea care trec la pasul acesta ajung şi pe la biserică. Din nou, unii pentru că nu se văd a parcurge un pas în viaţă  fără prezenţa  lui Dumnezeu, alţii pentru că ştiu că nu se cade să fii cununat doar civil, fără a fi legat şi prin sfânta taină a căsătoriei  în faţa lui Dumnezeu, iar alţii pentru că pozele de la biserică ies cel mai frumos (sic). Aceştia din urmă nici nu bănuie de ce astfel de poze ies cel mai bine în Biserică. Pentru că cerul e atât de bucuros că ei au intrat şi au fost părtaşii unei taine sfinte, încât lumina harului lui Dumnezeu îi face să pară că ei chiar aparţin acelui mediu sacru.

Şi după ce trece masa, dansul, felicitările şi uneori şi luna de miere, cei doi tineri legaţi prin taina cununiei se întâmplă să fie încercaţi. Să fie ispitiţi. Ei nu ştiu asta. Ei ştiu doar că ceva nu mai merge bine.  Şi că orgoliul  lor e rănit. Că că atunci când ceva nu merge  bine trebuie să înlături răul. Şi cred, în micimea lor duhovnicească, că ştiu răspunsul pentru problema lor şi soluţia e divorţul. Fără doar şi poate. Nu se mai înţeleg, nepotrivire de caracter, orgolii, discuţii, intervenţii colaterale, certuri, vorbe spuse în vânt ce-au rămas lipite pe orgoliul lor, care acum e rănit. Şi aşa cred ei că se rezolvă problema. Pentru că ei pot.

Toate bune şi frumoase, libertatea omului e garantată de Constituţia ţării, e independentă de orice şi nu poate fi îngrădită (?!). Dacă de comun acord au consimţit la căsătorie, de comun acord consimt şi la divorţ. Aici România a luat-o cu mult înaintea altor state europene care prevăd pentru procedura divorţului doar calea judiciară. În Italia, de exemplu, un divorţ poate dura 8 ani. Mai există doar 2 state, parcă, unde procedura divorţului are un parcurs atât de simplu ca la noi.  În România, cu îngăduinţa legiuitorului un divorţ pe cale amiabilă se poate finaliza într-o lună de zile.  Asta ca să nu aibă prea mult timp la dispoziţie tinerii însurăţei cu privire la descoperirea tainele căsătoriei. Să nu aibă timp nici să se ierte de orice şi-ar fi greşit şi să se împace carecumva.

Să începem cu începutul. Când hotărăsc data nunţii, tinerii care doresc să facă şi cununia religioasă ( şi majoritatea covârşitoare o fac ), merg să discute cu preotul paroh unde doresc să se oficieze taina căsătoriei.

Cei cu adevărat creştini practicanţi vorbesc cu duhovnicul, îşi prezintă alesul/aleasa , se spovedesc şi se împărtăşesc.

Ceilalţi doar programează data bisericii la fel cum bifează data cu florarul , cu cofetarul, cu muzicanţii şi cu grăitorul. Dar totuşi şi aceştia, în frenezia pregătirilor au un instinct de a vorbi cu preotul şi a întreba ce „obiceiuri” sunt la biserică referitor la cununie. Chiar dacă le verifică apoi cu atotştiutoarea vecină, soacră mică sau mare. Irelevant. Dar fac pasul spre biserică.

La divorţ, călcând peste orice reguli de bună convieţuire şi uitând toate jurămintele făcute în faţa Sfântului Altar şi în faţa ofiţerului de stare civilă, dau fuga la prima ceartă serioasă la primărie sau la notar să divorţeze. Iar dacă orgoliile şi spiritele sunt şi mai încinse, direct la instanţă. Pentru spectacol sau pentru a demonstra că doar unul poate să aibă dreptate, nicidecum amândoi, că doar unul a greşit şi trebuie să plătească.

Am văzut deja atâtea cupluri care merg la divorţ din mândrie , doar ca să ştie că au pus punct, încât mă sperie ce calitate are societatea în care trăim.

De ce nu mergeţi, dragilor prima dată să vorbiţi cu preotul care v-a cununat ? Vă mustră puţina conştiinţă pe care o mai aveţi ? N-aţi înteţeles că taina asta vine cu bune şi cu rele, la bine şi la greu? Când vine greul daţi bir cu fugiţii. Nu mai luptă nimeni şi nu mai iartă nimeni. „… Precum iertam şi noi greşiţilor noştri ” se poate aplica oricui, dar nu persoanei cele mai apropiate de tine, nu-i aşa ?

Ce rost mai are să ajuţi pe cineva, să faci milostenie, când nu ai curajul să-ţi ajuţi soţul/soţia cu care te-ai unit în taină pentru a forma o familie ? Cum puteţi duce cu atâta uşurinţă  o asemenea  nepăsare? O asemenea înstrăinare de aproapele tău cel mai iubit ? Pentru că plec de la prezumţia că toţi au intrat în căsătorie cu alese sentimente de preţuire unul faţă de altul , încununate cu iubire fără margini, până la adânci bătrâneţi. Doar că la bătrâneţi nu mai ajung mulţi împreună şi constată că iubirea are margini. Marginea iubirii e mândria şi neputinţa de a ierta.

Dacă e să lupţi cu mândria şi cu neputinţa de a ierta, cu cine vorbeşti să te ajute ? Cu ofiţerul de stare civilă, cu notarul, cu avocatul, cu judecătorul, cu psihologul ? Care din ei are căderea morală să-ţi vorbească despre iertare sau despre cum să-ţi biruieşti mândria ? Când însăşi statutul lor stă construit pe orgoliul atotcunoaşterii soluţiei juridice ori pshihologice a situaţiei tale ? Când scopul lor este tocmai finalitatea desfacerii căsătoriei voastre?

Deschideţi-vă ochii şi căutaţi răspunsul la începutul problemelor voastre. Aţi mers întâi la preot să vă cunune ? Mergeţi întâi la el să-i spuneţi că nu mai puteţi să vă ţineţi jurămintele. Recunoşteţi în faţa Sfântului Altar că aţi minţit la taina cununiei, că n-aveaţi de gând ca la orice greutăţi să fiţi împreună. A fost aşa o formalitate pentru voi. Că nu v-aţi imaginat că unul dintre voi poate greşi, crezându-l semizeu. Că nu puteţi să mai fiţi amândoi un trup şi nici să v-ajutaţi în neputinţă. Că nu puteţi să vă iertaţi greşelile şi nici nu aveţi de gând să încercaţi să-l ajutaţi pe celalalt să-şi recunoască şi să-şi îndrepte greşeala. Că orice-ar fi, aţi jucat un rol prost într-o piesă de teatru şi că nu vi se mai potrivesc rolurile de soţ şi soţie.

Iar după ce veţi fi făcut măcar atât şi veţi fi ascultat cu băgare de seamă şi detaşat sfatul părintelui, atunci faceţi ce aveţi de gând. Dar fiţi verticali, hotărâţi şi faceţi pasul asta nu când orgoliul vă mână să îl faceţi ci neputinţa voastră de a ierta şi ajuta.

divorce-908743_1280

Sursa imagine : https://pixabay.com

Articolul a fost publicat aici > http://webcultura.ro/marginea-iubirii-e-mandria-si-neputinta-de-a-ierta/