Icoana de la bâlci

Duminică am fost la Târg la Negreni. Îmi plac târgurile care se păstrează de zeci de ani ca tradiție organizate la țară. Au ceva arhaic în ele. Nu mai regăsești ce se vindea pe vremuri acolo, însă mie îmi place să ajung într-un astfel de bâlci din două motive : să găsesc lucruri manufacturate, de uz caznic în gospodărie, făcute din lemn, nuiele, pânză și să mă uit la vechiturile aduse de comercianții care spicuiesc pasiunile oamenilor. Acolo caut cărți vechi, obiecte de decor, ustensile și-mi place să admir ( că nu poate fi vorba de cumpărat) piesele de mobilier din lemn masiv, păstrate aproape intacte după 100 de ani. Am avut ocazia să le arăt copiilor cum arăta un leagăn de lemn de pe vremea bunicii, că nici eu nu le-am prins funcționale. Le-am arătat ceasul cu cuc după care tânjesc, căci avea bunica unul în casă și nimeni nu-i mai știe urma. Am găsit o unealtă foarte frumos lucrată în lemn, cioplită cu motive traditionale cu care se sparg alunele, făcută din lemn, fără niciun fel de alt material, pe care nu m-am îndurat să o cumpăr…cerea un preț prea mare și nu i-a plăcut invitația la negociere.

Nu știu dacă ați fost la vreun astfel de târg, unde pe mese improvizate stau aruncate zeci de acareturi, trocometricuri și bazaconii găsite prin podurile caselor ori prin pivnițe, fiecare cu un bogat pachet de amintiri. Pe o astfel de masă mi-a atras atenția o icoană, pe care am luat-o în mână să o studiez. Comerciantul vine la mine și-mi spune că e icoana Sfântului Apostol Pavel. Îi spun „Știu”. Iar el îmi spune că dacă mă închin Sfântului, pot să o  iau de gratis. În mintea mea erau intersectate cel puțin 3 gânduri care se loveau unele de altele pentru a da comanda creierului să acționeze. Primul gând de când am luat icoana în mână era să o analizez să văd dacă e ortodoxă. Părea. Apoi al doilea gând ca răspuns la oferta făcută a fost că sigur comerciantul are chef să facă mișto de mine și vrea să mă încerce să vadă dacă sunt în stare să mă închin Sfântului în plin bâlci de vechituri. Apoi ca răspuns la acest gând m-a străfulgerat pasajul de evanghelie și anume : dacă voi vă veți rușina de Mine în fața oamenilor și Eu mă voi rușina de voi în Împărăția Cerurilor.

Am plecat cu icoana Sfântului Apostol Pavel acasă și abia seara mi-am dat seama de ce s-a întâmplat, abia atunci creierul a făcut conexiunea minunii pe care am trăit-o. Azi începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Iar ieri Sfântul Apostol Pavel a vrut să vină în casa mea. Dumnezeu lucrează prin oameni și nicio rugăciune nu rămâne neauzită. Cum știa Sfântul că-i așteptam postul și câtă nevoie aveam să primesc un semn. Cum știa el că sufletul meu are mereu și mereu nevoie de întărire și ce frumos lucrează Sfinții între ei și răspund la cereri adresate în altă parte. Cum triați voi acolo Sus cererile, gândurile și rugăciunile noastre și cum mergeți cu ele în fața lui Dumnezeu pentru a  ne susține cauza ? Ieri mă rugam Sfântului Luca al Crimeii, doctorul fără de arginți, care are o grijă deosebită de mine și pe care l-am numit doctorul nostru de familie. El știe suferința și încercările mele de anul trecut, dar n-a vrut să îl cinstesc mai mult decât pe Apostoli și mi-a ieși în cale un om, a cărui figură nici măcar nu mi-a rămas întipărită în minte care în prag de postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel îmi dăruiește o icoană a Sf Apostol Pavel. Ce semn mai vreau să văd ? Cum să nu vă spun bucuria mea pentru ca începutul de post să ne găsească încrezători, plini de putere de a duce mai departe orice ne-a fi rânduit să ducem. Nu mai cer de-o vreme ceva anume, cer doar să mă las în voia lui Dumnezeu care să-mi arate de fiecare dată calea. Și s-o pricep, să-mi deschidă ochii sufletului și-ai minții să fac voia Lui, cea mântuitoare.

Nu vreau să vă țin teoria postului, dar vreau să căutați răspunsuri la întrebările pe care le aveți, vreau să transmit că avem obligația de a ne cerceta credința, de a înțelege ortodoxia, de a căuta și căuta până când găsim răspunsurile necesare mântuirii. Rânduielile postului vă vor fi date de duhovnic, eu vreau să vă doresc doar ca binecuvantarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel să se reverse asupra voastră și să vă fie sprijin în fața lui Dumnezeu. Post ușor și binecuvântat !

Text publicat întâi aici :

Semnul pe care îl așteptam

Semnul pe care îl așteptam

Aleg să cred

Ce-ar fi dacă nici eu nu aș crede,

Cum s-ar derula viața mea?

Pentru a cui rugăciune aș merge

Încet, tot urcând spre Golgota mea ?

 

Sunt mulți cei ce nu vor să-mi lase

Nici asta să fac – să aleg.

Dar cum ar putea sta deoparte

Privind rușinați spre infern ?

 

Am totuși prin vene un sânge

Ce curge încet-încet spre păcat

Dar am și un suflet ce plânge

Mereu și mereu rușinat.

 

Mai pot ridica azi privirea

Mai pot să mai spun tot ce cred.

Mai pot să iau astăzi decizii

De-a crede mai mult în Cel Drept.

 

Mai este o șansă în mine

De-a fi tot ce-n plâns am cerut.

Ridică, azi, Doamne din mine

Chiar gândul ce-n suflet s-a scurs.

Cireșele de mai

 

În piață e plin de cireșe de mai. Cireșele de mai sunt cele mai bune nu pentru că sunt cele mai gustoase, ci pentru că te duc cu gândul la copilărie când primeai un buchețel de vreo 10 cireșe legate cu sforicică din banii pe care-i strângea bunicul în piață din vânzarea greblelor. Erau atât de bune și atât de scumpe pentru cât își permiteau pe vremuri oamenii încât nici nu puteai visa la mai mult. Era suficient să primești un buchețel de 10 cireșe, ca să-ți treacă gustul de iarnă, de compoturi, să știi că a venit primăvara. Iar primăvara, în mai bunicul venea la târg să vândă ce-a lucrat iarna : greble și furci de lemn. Umbla în cârje, una mare sub braț și un baston în cealaltă mână, fiindcă avea laba piciorului întoarsă din naștere. Era frumos, cu ochi mari albaștri de cer senin și-și ducea traiul, pe lângă pensia de contabil de cooperativă, prin meșteșugul lemnului. N-aș putea ști cum reușea pe vremea de demult, fără mașină, fără car, să strângă lemnul necesar și să-l prelucreze manual pentru a face greble de lemn și furci pentru fân și să-și  aducă marfa când era ziua de târg la oraș. Când ieșeam de la grădiniță/școală mergeam la el în piață știind că din banii de greble îmi va lua cireșe. Doamne, ce bucurie … și ce gust aveau. Gustul muncii bunicului care a muncit o iarnă întreagă pentru asta. Eram privilegiate să primim darul muncii lui, iar el și buna aveau satisfacția smerită a omului simplu care aduce o bucurie nepoților. Nici noi nu îndrăzneam să cerem mai mult, dar nici el nu arunca cu banii câștigați cu greu, doar să ne vadă sătule de cireșe. Comparând cu bunicii de azi, care ar arunca toți banii doar doar să-l vadă pe nepot fericit, sătul și îndestulat cu tot ce n-au avut antecesorii lui, cred totuși că greu se vor putea impregna amintirile sacrificiului și cumpătării în generația nouă de copii.

Care își au rolul lor în evoluția fiecărui om.

Ce-mi mai plăcea să mă joc la mihei, căci așa se numea masa din lemn solid pe care erau aplicate dispozitivele tot de lemn care strângeau lemnul, îl fixau pentru a fi șmirgheluit, astfel încât coada greblei să fie fină, numa bună de întors în fân, sau să mă joc în fulgii de lemn proaspăt așchiați și în rumeguș fin. Acum am miheiul în pod. Mă tot gândesc cum aș putea să-l readuc la viață, să-i pun în valoare amintirea bunicului și a muncii lui, a caracterului și a determinării lui de a munci chiar invalid fiind. Bunicii mei erau oameni simpli de la țară, muncitori și răbdători, smeriți, care își acceptau condiția fără frustrări. Bunicii nu-i plăcea să stea pe uliță la bârfe cu vecinele și nici nu-i plăcea să se viziteze cu ele dacă nu avea treabă , dar așteptau mereu să-i viziteze mama sau noi sau să o audă măcar în fiecare zi. Nu cereau mult, dar ofereau exact cât era nevoie pentru o bună creștere și-o veșnică amintire.

Cireșele de mai apar pentru a nu-i uita în veci pe străbuni și pentru a retrăi frânturi de clipe dulci din copilărie. Iar greblele și furcile de lemn care umplu târgurile vechi trudite de țărani frumoși sunt dovada că oamenii simpli muncesc cu drag de câmp, de dealuri, de fân uscat, de viață.

Text publicat întâi aici :

Cireșele de mai

Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat !

Să credeți în El  și să vă bucurați de cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru noi : viața veșnică.

E greu pentru unii să accepte că există viață după moarte, că ceea ce trăim aici e doar o pregătire pentru lumea de dincolo și că alegem, conștient sau nu, după trăirea noastră să avem o viață veșnică în Lumină sau în întuneric.

Din ce în ce mai mulți oameni afirmă azi că nu există iad, că nu există plată pentru păcatele noastre, că Dumnezeul nostru nu ne-ar pedepsi. Avem atâtea texte biblice care ne arată bunătatea lui Dumnezeu pentru neamul omenesc și atâte exemple cum oamenii mereu s-au îndepărtat de conduita cerută de Dumnezeu. Au existat niște timpuri când oamenii primeau răspusuri la marile întrebări adresate Dumnezeirii mai ușor, mai rapid, mai direct. Noi nu mai suntem în stare, în epoca tehnologiei absolute să ne întoarcem la singura comunicare imperios necesară. Aceea de a comunica direct cu Dumnezeu și a-i înțelege semnele. Noi nu mai reușim să prindem frecvența, pentru că nu mai acceptăm decât ce vrem și ce ne convine din Sfânta Tradiție, din textele biblice și din învățăturile Sfinților Părinți. Lumea asta politic corectă e atât de sucită, că nu mai recunoaște grâul de neghină, albul de negru, lumina de întuneric. Au impresia că toate le va suporta Dumnezeu și toată vor rămâne fără plată. Dumnezeu știe cum va veni răsplata și când. Iar Judecata e dată Fiului, nu nouă. Aveți puterea de a cere luminarea minții, puterea de acceptare a Adevărului, așa cum e El, nu cum ni l-am dori noi, aveți maturitatea de a înțelege că peste toate există Dumnezeu care ne așteaptă zilnic să ne întoarcem acasă. Și cereți să puteți găsi conexiunea pierdută, să puteți vorbi cu Dumnezeu și să-i înțelegeți răspunsurile, căci însuși Hristos a spus „Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină.”

Pentru cei care nu cred că există viață după moarte, vă recomand să citiți experiențele atâtor oameni care au văzut iadul sau raiul, care au experimentat trăiri aparte din mila lui Dumnezeu și cu îngăduința Lui ca din experiența acelor oameni să înțelegem ceva. Doar să avem ochi să vedem și urechi să auzim. În adâncul nostru știm cum ar trebui să fim, dar lumea ne atrage să fim ca ea. În toate timpurile a fost așa. Însuși Hristos a spus ucenicilor lor „ Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte…Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi..” . Căci să nu uităm că lumea nu l-a acceptat ușor pe Hristos, răstignirea Lui e exemplul unei judecăți lumești, făcută să satisfacă doar dorința mulțimii de sânge, de asuprire. Dar în chiar această lume a ales Hristos să se întrupeze și să se jertfească pentru a salva lumea de păcat pentru ca ei să creadă în ce a propovăduit El.  Ferice de cei care au crezut și n-au văzut, și de voi cei ce credeți în El.

Învierea Lui să fie trăită ca o înviere proprie, o scoatere din asuprirea păcatului, o eliberare din temnița răului. Dumnezeu să vă dea, în numele Fiului Său Iisus Hristos, puterea de a trăi și simți mesajul acestei Învieri, de a înțelege crucea și de a o duce așa cum o primiți, de a iubi mai mult și mai mult,  de a ierta și de a lepăda păcatul, arătând că ați înțeles lecția Fiului lui Dumnezeu pentru întreg neamul omenesc.

Mulțumim Ție, Doamne, că putem trăi o nouă Înviere, că în fiecare an, în orice colț de lume un suflet sau mai multe primesc mesajul Învierii și-l propovăduiesc lumii întregi, pentru ca toți să creadă în viața veșnică și să încerce să-și trăiască viața ghidați de acest deziderat de a ajunge în locul de unde vine Lumina Veșnică.

Păstrați Lumina Sfântă a acestui praznic binecuvântat în casele și-n sufletele voastre, pentru ca nicicând să nu mai pătrundă întunericul în ele. Fiți voi lumină, caci toți ați fost aleși să urmați lui Hristos!

 

 

Când școala îți dărâmă regulile sănătoase

 

Știam că intrarea în clasa pregătitoare avea să fie o adevărată provocare pentru noi ca părinți. Era de la sine înțeles că dacă Ministerul s-a gândit să o numească clasa 0 avea să atragă multe neajunsuri și multe încercări de a o face să treacă peste linia pozitivă. La început părea să fie totul sub control. Copilul mergea frumos la școală, era încântat de doamna, uneori de colegi, alteori era dezamăgit de colegi sau de gălăgia din clasă. La început întrebam și eu cum se joacă în pauze. Îmi spunea că în clasă. Eu, surprinsă. La prima ședintă cu părinții ni se și comunică oficial că programa pentru grupa pregătitoare nu prevede ca această categorie de vârstă să-și petreacă pauzele cu restul copiilor din școală de vârste cu 1, 2, 3 ani în plus sau mai mari. Adică copiilor li se anunță începerea pauzei pentru o școală întreagă, dar nu li se dă permisiunea de a ieși să zburde în pauze alături de restul claselor pentru că sunt mici, inadaptați mediului ostil al copilăriei , insuflându-li-se constant că ei nu sunt pregătiți pentru asta. Pe această cale țin să-i „multumesc” ministrului educației care a gândit ca această clasă pregătitoare să se desfășoare la școală și nu la grădiniță. Ați reușit să distrugeți printr-un singur paragraf din programă siguranța pe care i-am insuflat-o copilului meu când îl pregăteam pentru școală. Aceea că va reuși să se descurce singur chiar și în pauze. Salvarea noastră a fost faptul că doamna învățătoare a înțeles că prost era gândit sistemul, așa că le-a acordat copiilor, după ședință, prerogativele oricărui alt elev din școală : dreptul la pauză afară din clasă.

Când părea că totul se așezase frumos pe un făgaș normal, constat cu stupoare că oricât încerc să gestionez alimentația sănătoasă a copilului meu, se găsește un întreprinzător care are un chioșc alimentar în școală și vinde produse nesănătoase copiilor și care reușește să spulbere tot ce încerc eu să clădesc de la nașterea copilului încoace. Zilnic, constant, cu premeditare și cunoscând faptul că legea interzice vânzarea de produse declarate nerecomandate copiilor datorită substanțelor pe care le conțin, aceștia vând copiilor produse nesănătoase, dar bune la gust.

Aici e o adevarată distracție. Pentru cine nu știe există Legea nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar și un Ordin al Ministerului Sănătății Publice nr.1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți. Sunt curioasă în câte școli din România se respectă aceste acte normative și câte din chioșcurile din cadrul unităților de învățământ  respectă aceste prevederi legale. Câte autorități publice veghează la respectarea acestei legi și cum se face prevenția bolilor grave de către Ministerul Sănătății în colaborare cu Ministerul Educației.

Descriu câteva categorii de alimente nerecomandate preșcolarilor și școlarilor: prăjituri, bomboane, acadele, hamburgeri, pizza, produse de tip patiserie, cartofi prăjiți, alimente preparate prin prăjire, maioneză, margarină, brânză topită, brânzeturi tartinabile, mezeluri grase, chipsuri, biscuiți sărați, covrigei sărați, sticksuri sărate, snacksuri, alune sărate, semințe sărate, brânzeturi sărate, orice tip de băutură răcoritoare, cu excepția apei potabile plate sau minerale îmbuteliate, orice tip de aliment care , prin conținut, aduce un aport de calorii de peste 300 kcal pe unitate de vânzare, alimente vrac, sandvișuri neambalate, alimente neetichietate. Și menționez că acestea sunt interzise în temeiul articolului 10 din Legea nr.123/2008 a fi comercializate în școli sub sancțiuni contravenționale. Nu știu în alte școli cum e, dar la chioșcul din școala noastră există toate aceste alimente interzise. Ori n-au înțeles ăștia cuvântul „interzis”, ori  n-au înțeles cuvântul „nesănătos”, căci toată lista asta se găsește în majoritatea sau chiar în toate unitățile de învățământ. Mă întreb atunci doar cum facem educație pentru sănătate copiilor când se tolerează astfel de magazine în cadrul unităților de învățământ.

Educația pentru sănătate se adresează deopotrivă copiilor, părinților și cadrelor didactice. Pentru că e lesne de înțeles că atât timp cât părintele îi dă copilului bani de bunuzar să-și cumpere ce vrea în pauză de la chioșc, copilul nu va alege produse bio, eco sau naturale ( mai ales când comerciantul nici nu aduce astfel de produse considerate lux). Există o tendință spre lucrurile interzise, cu care ne luptăm și noi adulții de nenumărate ori. Nu-mi spuneți nici că n-o să pățească nimic dacă mănâncă chipsuri toată ziua, sau te miri ce hidoșenii gumoase ultra colorate. Căci într-adevăr nu are o reacție spontană după consumul de alimente interzise. Singura reacție spontană pe care o are e legată de faptul că nu înțelege de ce tu, ca părinte, nu-i dai bani să meargă să-și ia chipsuri sau bomboane gumate vrac, râme sau alte oribilități, bune la gust, dar toxice din rețetă.  Nu pricepe copilul de ce nu e bine să o mănânce dacă are gust atât de bun și de ce vrei tu să-l știi suferind zâmbrind la colegii de clasă care n-au părinți așa stresați cu privire la alimentație ca ai lui.

Astfel că, mulțumită proastei gestionări a unei situații comerciale pe spinarea părinților în cadrul școlii, ajungem să ne certăm de o săptămână întreagă zi de zi pe capitolul „ gustări” de la chioșc. Copilul e în primul an de școală, își dorește cu tot sufletul să se simtă integrat în grupul de la școală, iar eu părintele rău, îi restrâng aceste drepturi impunând reguli imposibil de respectat fără suferință. Pentru că dacă Statul nu a reușit să-și facă respectate regulile prevăzute în cele două acte normative, cum aș putea eu să fac un copil de 7 ani să respecte regula familiei noastre : fără prea multe E-uri!!! când zi de zi trece pe lângă „fructul interzis” și se uită la copiii care au acces la el .

Vreau să înțelegeți că deși încercăm să mâncăm cât mai sănătos, copiii au parte de ciocolată, bomboane, dar cu măsură, iar sursa de proveniență a produsului e atent verificată. Știu și că nu voi putea controla mediul în care își va desfășura activitatea toată viața, dar zău că aș amâna puțin momentul, bucurându-mă ca există o legislație în domeniu care e de partea mea.

Cum să facem să conștientizăm micii afaceriști, vânzători de E-uri, dascălii și părinții de importanța hranei pentru viitorul sănătății copiilor noștri ?

Sunt părinți care din grupa pregătitoare le dau bani de buzunar copiilor pentru a-și lua diverse chestii de la chioșc. De foarte multe ori când ajung cu copilul la școală, alții copii se întorc deja de la magazin cu câte un pachet de chipsuri sau bomboane gumate fosforescente. Cum să-i explici părintelui acelui copil că dacă acest copil va mânca chipsuri zi de zi 12 ani de zile, îi va distruge sănătatea și vom ajunge ca și americanii care au peste 75% populație obeză ?

Un prim pas de a încerca să educi atât copiii cât și dascălii și implicit părinții este să cerem respectarea legislației în domeniu pentru protecția sănătății copiilor pe viitor.

Ministerul Sănătății nu are suficiente pârghii de prevenție a bolilor în România. Ajungem să nu mai avem locuri în spitale, să avem tot mai mulți copii cu diabet și boli de ficat,  copii obezi ori cu cancer pentru că nu știm să ne păzim copiii și nu știm să ne cerem respectarea drepturilor. Unde va ajunge această generație de copii alimentată artificial cu E-uri în toate produsele, cu produse de proastă calitate vândute acestora prin școli, cu fast food-uri pe post de premii de consolare pentru lipsa timpului petrecut cu părinții, cu hidratare prin sucuri acidulate în loc de apă ?

Văd deocamdată explozia cancerului în România, după 1989. Să nu credeți ca am făcut cancer pentru că am scăpat de comunism. Nu. Avem tot mai mulți bolnavi de cancer pentru că explozia în societatea de consum a făcut ca astăzi să găsești orice de mâncare, de foarte proastă calitate, dar foarte frumos ambalată, să nu mai avem nici fructe, nici legume fără pesticide, să nu mai avem control asupra provenienței produselor. Unul din factorii majori de declanșare ai cancerului au la bază o alimentație nesănătoasă. Aia care nu te face să-ți fie rău de fiecare dată când mănânci un chips, care nu-ți dă reacții fizice rapide după ce zilnic consumi junk food de la chioșcul alimentar din școală, care nu-ți arde stomacul când bei un suc carbogazos negru, dar care în timp, pot da reacții ciudate în organism.

Degeaba ne chinuim ca țară să găsim mereu resurse pentru bolnavii cronici, dacă nu suntem în stare să facem o prevenție normală, controlată a alimentației copiilor în școli. Pentru că acolo școala are acest principal rol : de educație. Ce preț va pune copilul pe lecțiile mele de educație pentru sănătate, cât timp la ei în școală există un magazin în care se vând tocmai produsele interzise ? Dacă am gândi puțin pe termen lung situația sistemului de sănătate publică din România, am putea anticipa rolul primordial al educației viitoarei generații. De a-i face să înțeleagă că la magazinul din cadrul școlii nu pot cumpăra decât apa plată sau minerală, fructe ( verificate cu privire la gradul de pesticide conținut), produse sănătoase și că dacă se întâmplă să mai consume sucuri acidulate, produse cu multe E-uri acestea trebuie să reprezinte excepții și nu regula în alimentație ? Legislație avem, nu-i cine s-o aplice, nu-i cine s-o dorească…pentru că atât timp cât nu te doare consumul unul produs nesănătos, nu vei conștientiza decât mult prea târziu de ce era bine să-l eviți atât tu, cât mai ales copiii tăi. Suntem răspunzători pentru deciziile pe care le luăm pentru noi și pentru copiii noștri, iar unele decizii nesănătoase pot duce la rezultate catastrofale în sănătatea copiilor și a familiei noastre. Trebuie doar să nu uităm că drepturile părintești se exercită în interesul superior al copilului și nu al comodității noastre. Iar interesul superior al copilului implică și o alimentație sănătoasă.

Text publicat întâi aici :

Când școala îți dărâmă regulile sănătoase