Nunta : ca la film, doar că nu ai popcorn

wedding-1028068_1280

Sâmbătă am fost la nuntă.

Obligație din partea soțului, era să ratăm nunta cu totul pentru că eram sigură că e de noapte, astfel încât ca în orice altă zi de sâmbătă, am trebăluit prelungit prin bucătărie. Noroc că ne-a sunat nașa pe la ora 3 să ne întrebe la ce oră plecăm la nuntă, să mergem împreună. Noi, liniștiți spunem că pe la 9. Ea, agitată, cum la 9 că nunta începe la ora 4… nu mai aveam mare lucru de făcut prin casă, decât să curăț toată bucătăria de oale de după talentul culinar, să fug până la birou să ajut un client uituc, care știe că nu lucrăm în weekend, dar e disperat, să-mi fac manichiura, să-l culc pe cel mic sau să-i duc pe amândoi la mama, să fac un duș rapid și să joc rolul de coafeză, pentru că evident că am uitat să-mi fac programare .

Și dacă crezi că în orice alt domeniu exista varianta urgenței, în domeniul înfrumusețării corporale nu există așa ceva.

Trebuie să fii cu capul foarte limpede, să-ți iei agenda în față și să te gândești ce evenimente sociale ai în umătoarele două săptămâni, să-ți faci programările de rigoare ținând cont evident de când are liber cosmeticiana, manichiurista și coafeza și doar în ultimul rând ținând cont de programul tău personal. Iar dacă prinzi programările din timp, ai șanse să sari dintr-un scaun într-altul, de la cosmeticiană la manichiură, apoi la coafeză și apoi iar la cosmeticiană pentru machiaj. Dacă ratezi cumva termenul asta, ești decăzut din drepturile de  a te mai organiza după bunul plac și ești la mâna lor. Așa că s-ar putea ca la manichiură să prinzi liber la 7 dimineața, iar la coafura pe la 18.00, să ai liber un interval perfect de a-ți strica manichiura de dimineață dereticând prin bucătărie. Pentru că timpul îți permite.

În situațiile în care uiți de evenimentele sociale sau nu prezintă un real interes pentru tine, ori ești pur și simplu cu capul în altă parte, constați că poți să fii de 3 ori femeie, să faci totul singură, ba chiar să și bucătărești între timp și să fii chiar mai mulțumită de rezultatul final decât când ieși de la salon.

Ca regulă, în aproape 90% din cazurile de aranjat freză pentru eveniment eu nu sunt mulțumită de cum a ieșit munca coafezei. Nu-i vina ei, n-avem același gusturi și n-are puterea să vadă în creierașul meu să își dea seama ce anume îmi doream eu de fapt și-i exprimam greșit sau pur și simplu nu vorbeam aceeași limbă. Soțul, văzându-mă cum îmi schimb de fiecare dată coafura, mă întreabă așa retoric care e rostul vizitei mele la salon, dacă oricum eu îmi modific coafura singură acasă? Feelingul de a fi bibilită ca o floare …priceless .

Trecând peste pregătirele pentru nuntă, odată ajunși acolo, ne dăm ușor seama că nu cunoaștem deloc mirii. Și par așa tineri încât realizăm că și peste noi au trecut niște ani. Par așa inocenți, doar barba îl face pe mire să pară mai serios, în rest ai fi crezut că doar ce au dat Bac-ul. De fapt, adevaratul Bac tocmai l-au început, are mai multe probe decât sunt anunțate, căci căsătoria e adevăratul examen de maturitate, nu reproducerea unor cunoștințe în fața unor profesori obosiți.

Nunta e elegantă, iar mirii sunt atât de dornici de a face lumea să se simtă bine de ziua lor, încât merg la fiecare invitat, deși nu cunosc probabil mai mult de 25% din aceștia, și încearcă să lege conversații ale căror cuvinte nu se aud. Nici n-ar avea cum.

Probabil printre primele semne de înaintare în vârstă se numără acela de a nu mai suporta muzica dată la maxim, care te împiedică să vorbești și să te faci auzit măcar de persoana din dreapta ta. Și evident nu toată muzica ai asculta-o la acești decibeli…hai fie o piesă sau două, poate chiar mai multe, dar în niciun caz nu poți suporta 5-6 ore muzica ce nu e pe gustul tău , la maxim.

Fiind necesar să participi, nu ai altă șansă să treacă timpul decât să stai cu ochii ațintiți spre ringul de dans și să observi personajele. Să observi, nu să judeci. Judecata altora nu e bună.  E ca la film, doar ca nu ai popcorn. Stând și observând, constați că cele mai mari dansatoare după ce se chinuie vreo 2 ore pe tocuri nepotrivite pentru stilul lor coleric de dans, dar potrivite cu outfit-ul de petrecere, ajung să se descalțe cu mândria învingătorului și să danseze frenetic așa cum dansezi tu în zilele bune când nu te vede nimeni dimineața când ieși de la duș.

Au învins pantofii incomozi, au câștigat dreptul de a rămâne pe ring și au demostrat că nimic nu le poate opri. Au o stare de voie bună de invidiat, una dintre ele râde cam mult și din nimic, deci cred că a pierdut totuși lupta cu cocktailul alcoolic, dar va rămâne cu siguranță pe ringul de dans până spre dimineață , precum și în memoria multora și mai ales pe pelicula familiei nou formate.

Cum e să dansezi în rochie elegantă desculță într-un restaurant sub privirile oamenilor plictisiți? E asta o dovadă de adaptabilitate sau e o dovadă a renunțării la rolul pe care era pregătită să-l joace ? Căci outfit-ul era al femeii fatale, care stă bine pe tocuri și nu se împiedică la fiecare doi pași, e al femeii emancipate, care n-a lăsat nimic să-i scape din pregătirea pentru eveniment. Ea cu siguranță știa de evenimentul asta din timp și a reușit să aibă toate programările pe care tu le-ai ratat la manichiură, machiaj și coafor.

Și totuși pantofii de nuntă nu sunt făcuți pentru a chinui doamnele și domnișoarele, sunt făcuți pentru a fi arătați, pentru a arăta un picior frumos și pentru a da rochiei ținuta perfectă. Fără ei se zgârâie discul, iar placa nu mai sună bine. Cel puțin pentru mine.

Textul a apărut aici : http://www.catchy.ro/nunta-ca-la-film-doar-ca-nu-ai-popcorn/94297

Sursa foto : pixabay.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s