Păpuşarii

Libertatea presei e unul din pilonii unei democraţii sănătoase. Aşa se spune. Obiectivitatea presei e un alt pilon al unei democraţii sănătoase. Când obiectivitatea presei dispare, indiferent din ce motive, nu mai avem libertate în presă. Şi nu avem nu pentru că nu e liberă, că n-au sediu unde să funcţioneze, ci pentru că oamenii care o formează nu vor să mai prezinte situaţiile în mod obiectiv. Astfel se ajunge la manipulare prin presă şi aceasta există demult şi nu numai la noi.

Dacă un bătrân stă în chirie într-un spaţiu ce urmează a fi executat silit, el este evacuat din spaţiu şi se află în situaţia căutării unui alt loc unde să locuiască. Trist, dar juridic corect.

Dacă un trust de presă funcţionează într-un spaţiu închiriat ce urmează a se executa silit, evacuarea este luată ca atac la libertatea presei si se ajunge la o manipulare continuă a oamenilor fără minime cunoştinţe juridice ori economice, care cred că nu mai există niciun alt spaţiu în lumea largă unde aceştia ar putea funcţiona.

În loc să se aprecieze eforul autorităţilor de a încerca să recupereze prejudiciul constatat şi stabilit prin hotărâri judecătoreşti, se huleşte.

După dezastrul Colectiv, în care media a manipulat cauze şi efectele incidentului, a prezentat cum a dorit subiectul, începem şi ne gândim acum ce mai este sigur în privinţa sănătăţii cetăţeanului în România.

Doamne fereşte să ai copii mici acum la care să fie nevoie să începi diversificarea. Cred că în calitate de mamă nu aş putea fi liniştită decât dacă aş alăpta copilul până când se va stabili ce anume omoară copiii şi de ce. Iar pe cei ce nu-i omoară, le pecetluieşte viitorul şi-i va face clienţi fideli ai spitalelor. Astea bune cum le avem.

Suntem asiguraţi la sănătate, dar nu putem beneficia de serviciile medicale pentru că ba nu merge softul de citire card de sanătate, ba nu sunt fonduri disponibile, ba dacă ajungi la urgenţă pentru că ai căzut pe stradă, trebuie să dai declaraţii pe proprie răspundere că nu ţi-ai cauzat singur starea pentru a nu plăti spitalizarea.

A, dar nu te stresa prea mult,  declaraţia nu trebuie să o dai atunci, nici când pici, nici când te ridică ei, ci mult mult  mai târziu, când primeşti somaţia de plată ce reprezintă titlu executoriu, iar dacă nu faci infarct când afli cât te-a costat scăderea de tensiune şi lipsa cunoştiinţei, în sistem de urgenţă, îţi vei fi reglat cu totul căderile de tensiune care acum depăşesc maximul permis pentru o bună funcţionare. Deci lucrurile par să meargă în grafic. Al cui ?

S-a analizat la nivel instituţional înalt dacă în România spitalele pot face faţă unor probleme majore, unor stări de urgenţă ? Dacă ar fi un cutremur în capitală, unde tot centrul vechi are clădiri cu risc seismic major, mobilizarea forţelor medicale s-ar putea realiza în condiţii optime ? Mai sunt suficienţi medici în ţară, nealungaţi care să poată asigura serviciul medical ? Sper din toată inima şi le acord maximul de încredere. Au dovedit suficienţi că pot să salveze vieţi în România unde Ministerul nu le acordă necesarul de medicamente, nici de materiale necesare în spitale şi unde au un salariu îngrozitor de mic pentru responsabiliatatea pe care o poartă.

Dar pentru că şi banii mei contribuie la proasta gestionare a sistemului medical în ţară, pentru că contribui alături de fiecare cetăţean cu conştiinţă la bugetul ţării, am dreptul să întreb, dacă va fi vreodată cazul să am nevoie de servicii medicale, puteţi să-mi asiguraţi şi să-mi garantaţi că voi avea medicamentele indicate de specialist, că nu voi lua niciun microb din spital, că analizele mele se vor face la un laborator unde au toţi reactivii şi cele mai bune substanţe ?

În luna ianuarie au început în Argeş să se imbolnăvească bebeluşii. S-au lansat atâtea posibilităţi pt cauzele bolilor copilaşilor de la lipsa igienei, la lapte de vacă, la portocale, la laptele praf,  la brânză la bebelusi de 4 luni, la brânza unui producător român local care s-a fabricat cu mult după ce copiii s-au îmbolnăvit, s-a ajuns la manipulare şi distrugerea credibilităţii unei fabrici deşi încă nu sunt finalizate rezultatele şi nu există raport de cauzalitate direct între consumul de brânză şi infecţiile produse.

S-a aflat că există un lot de vaccinuri fabricat în Kazahstan,  autorizat doar pentru ţările din afara Uniunii Europene, care se administrează bebeluşilor în România, iar Casa de Sănătate a cerut o monitorizare specială în cazul lui. Copiii internaţi sunt vaccinaţi. Unii poate cu acest vaccin, alţii poate cu alt vaccin, cert e că pe unele vaccinuri apare ca efect secundar sindromul hemolitic-uremic . Şi mai e cert că există un dubiu ce planează asupra calităţii produsului neautorizat a fi utilizat în România, asupra cărui aspect părinţii care şi-au vaccinat copiii nu au fost informaţi. Iar sistemul imunitar supra agasat al copiilor poate avea reacţii ca cele ce se regăsesc acum prin spitalele din ţară : Argeş, Bucureşti, Iaşi , Galaţi etc.

De ce se întâmplă asta ? De ce credeţi că sunt părinţi bulversaţi că nu ştiu ce decizii să ia cu privire la alimentaţia copilului, cu privire la vaccinarea lui sau nu, ori cu privire la ce vaccinuri să administreze şi la ce vârstă, ce nu ştiu la ce spital să meargă cu copii şi ce analize să mai facă ?

Pentru că însuşi sistemul  de sănătate publică este prăbuşit!

De ce doar unii bebeluşi reacţionează la anumite infecţii ori efecte secundare ale unui vaccin ?

Pentru că dacă li s-ar fi făcut analize să se constate starea sistemului lor imunitar, deficienţele ori predispoziţiile copilului , părinţii ar fi putut lua nişte decizii pentru ei.

În schimb la noi se pleacă de la prezumţia că bebeluşii sunt perfect sănătoşi, trăiesc într-un mediu perfect sănătos, necontaminat şi orice se găseşte în magazine este perfect sănătos pentru oricine.

Iar media în acest context nu există din nou obiectivitate. Nu sunt prezentate toate pistele, nici toate opiniile, nici toate soluţiile. În schimb uită să menţioneze că biata fabrică de lactate fabricase lotul de brânză după ce copiii au fost deja infestaţi . Nu sunt specialist nici în media, nici în medicină, dar nu-ţi trebuie o minte de Colombo să elimini pista asta pentru a nu distruge cu totul o afacere locală unde ancheta e în curs de investigaţie.

Şi nu vreau să conving pe nimeni să fie pro sau împotriva vaccinurilor, vreau doar să ridic un mare semn de întrebare cu privire la obiectivitatea presei, cu privire la politicile publice în domeniul sănătăţii şi cu privire la corecta informare a părinţilor.

Concluzia e că nu există presă liberă în România, neexistând obiectivitate în prezentarea unor subiecte, aşadar nu există nici democraţie. Există până la urmă un păpuşar în fiecare televiziune care prezintă ce şi cum doreşte, din unghiul în care este bine plătit să promoveze ideile.

marionettes-801970_1280

Sursa foto : https://pixabay.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s